OFICIAL // R. Moldova a PIERDUT 265,5 mii de oameni în ultimii OPT ani sau aproape 10% din populație: Sporul natural negativ și migrația, principalele cauze ale DEPOPULĂRII R. Moldova
1878
R. Moldova a pierdut, în perioada anilor 2014 - 2022, peste 265,5 mii de persoane sau 9,3% din populație.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), făcute publice de Ziua Mondială a Populației, R. Moldova avea, la începutul anului curent, 2 603 800 de locuitori, din care peste 1,102 de milioane sau 42,3% constituiau populația urbană şi peste 1,501 de milioane sau 57,7% – cea rurală.
Scăderea populației a fost mai pronunțată în mediul rural - сu 13,3% mai puțin comparativ cu anul 2014, iar în mediul urban a fost de 3%.
Aceeași sursă precizează că factorii care determină reducerea numărului populaţiei sunt sporul natural negativ înregistrat în R. Moldova și migrația externă.
Cea mai pronunțată creștere a migrației internaționale a fost înregistrată în mediul rural în anul 2017 - 29,7 mii de persoane au plecat din R. Moldova atunci. În anul 2014 plecaseră 7,7 mii de persoane, iar în 2019 - 22,5 mii.
Migrația netă internațională pentru anul 2021 este estimată în baza ratelor nete ale migrației nete din anul 2020. Lider al migrației nete internaționale negative este municipiul Chișinău - minus 2,6 mii de persoane, urmat de câteva raioane din regiunea Centru: Orhei - minus 0,5 mii de persoane, Ungheni, Anenii Noi și Ialoveni - câte minus 0,4 mii de persoane.
De partea cealaltă, raioanele din regiunea Nord au înregistrat o migrație netă pozitivă: Soroca, Ocnița - câte plus 0,3 mii de persoane, Râșcani - plus 0,2 mii de persoane și Drochia - plus 0,1 mii de persoane.
Cele mai mari pierderi în numărul populației s-au înregistrat, în anii 2014 - 2022, în raioanele Cimișlia - minus 22%, Cantemir - minus 20%, Călăraşi, Teleneşti, Hânceşti - câte minus 19%, Briceni și Nisporeni - câte circa 18%.
Cele mai mici scăderi ale numărului de populație au fost înregistrate, între 2014 și 2021, în municipiul Bălți - minus 2,9% și UTA Găgăuzia - minus 1,1%.

Datele BNS mai arată că structura populaţiei republicii la 1 ianuarie 2022, pe grupe mari de vârstă, era în felul următor:
* 0 - 15 ani - 19,3 la sută
*16 - 62 de ani – 59,3 la sută
* peste 63 de ani – 21,5 la sută
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















