Oferta electorală a lui Octavian Țîcu - bunăstare prin REUNIFICARE. „Unirea este unica șansă ca noi, cei din actuala R. Moldova, să trăim ca oamenii. De beneficiile UNIRII se vor bucura oamenii simpli. De pierdut vor avea Igor Dodon, Plahotniuc...”
3322
Captură Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, s-a lansat astăzi în campania electorală prezidențială, după ce Comisia Electorală Centrală a validat semnăturile colectate de grupul său de inițiativă. Evenimentul a avut loc la Ungheni, raionul de baștină al fostului boxer. Alături de Țîcu a fost părinții, dar și soția și băiatul său.
Mai mulți susținători ai candidatului au enumerat calitatățile care îl recomandă pentru funcția de președinte al R. Moldova. Astfel, secretarul executiv al PUN, Anatol Șalaru, consideră că Octavian Țîcu poate fi președintele „reunificării noastre”.
„Frații noștri din România s-au exprimat clar, acum doi ani, că sunt pregătiți pentru reunificarea celor două state românești, atunci când noi, cei din Basarabia, vom cere acest lucru. Acesta este rolul pe care și l-a asumat Octavian Țîcu. Basarabia vrea să se întoarcă acolo unde istoria și Rusia ne-au rupt cu forța. Reunificarea cu România nu este o utopie. Unificarea cu patria-mamă este unica șansă ca noi, cei din actuala R. Moldova, să trăim ca oamenii. Cred că Octavian Țîcu este omul și poate fi, cu ajutorul tuturor, un președinte al reunificării noastre. Nu va fi ușor, dar dacă vom reuși să explicăm tuturor că reunificarea este, în primul rând, în beneficiul oamenilor și mai puțin al elitelor... De beneficiile unirii se vor bucura oamenii simpli, pentru că pensiile și salariile vor fi mult mai mari. Vom avea un sistem de sănătate mai performant, iar tinerii vor avea acces la un sistem de educație performant. De pierdut vor avea cei care sunt astăzi în fruntea treburilor din R. Moldova. Din unire vor avea de pierdut Igor Dodon, Șor și Plahotniuc, ca și cei care astăzi îi slujesc. Bunăstare prin reunificare – aceasta este oferta PUN și oferta președintelui Octavian Țîcu. Am încrederea că Țîcu va duce oferta unirii de la ideal la practic”, a precizat Șalaru.
La rândul său, Octavian Țîcu a menționat că platforma sa politică, la fel ca și viziunea sa ca istoric, intelectual și politician este reunificarea.
„Noi nu vom avea adversari electorali, noi vom aveam un proiect de țară, pe care îl vom propune tuturor - și votanților de stânga, și celor de la centru, și celor de la dreapta. În afară de reunificare nu există o șansă de viitor pentru cetățenii R. Moldova. În această campanie vom avea cinci angajamente:
1.Dizolvarea acestui Parlament, care nu mai este reprezentativ pentru cetățenii R. Moldova. Noi avem nevoie de un Parlament, de o majoritate proeuropeană și proromânească, care să ducă R. Moldova în UE prin România.
2.Noi trebuie să ieșim din această izolare internațională. Dodon ne-a izolat prin politica sa nesăbuită, prin servilismul față de Rusia, prin atitudinea descalificantă față de România, prin sfidarea integrității teritoriale a Ucrainei. Avem nevoie să aducem România mai aproape și să redresăm relațiile cu Ucraina. Aceste două angajamente țin de competențele președintelui.
3.Un alt angajament al nostru, odată cu accederea în Parlament, este reunificarea infrastructurii. Mai mult ca oriunde, aici la Ungheni, știm ce înseamnă această unificare a infrastructurii. Avem podul de cale ferată, avem gazoductul, suntem în așteptarea autostrăzii Chișinău - Iași – Târgul Mureș, care trebuie să ne scoată spre marile capitale europene.
4.Un alt angajament este racordarea la sistemul educațional românesc. Fără o educație de calitate nu vom avea niciun viitor.
5.Cel de-al cincilea angajament este reîntregirea sistemului de securitate. Fără un scut de securitate nu putem visa la un viitor demn. Este o cale pe care a încercat să o pună în practică colegul nostru, fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.
Sunt angajamente clare și simple și la îndemâna unui președinte și unui partid care își dorește să fie cea mai importantă voce unionistă în R. Moldova, într-o relație strânsă cu partidele din România”, a conchis Octavian Țîcu.
14.02.2026
20:56
23
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
212
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
302
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
418
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
556
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
535
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
673
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
463
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
612
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
655
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
20:13
84
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
285
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
404
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
542
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
521
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
663
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
455
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
604
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
643
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
559
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
627
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
477
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
559
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
527
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
606
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
615
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
555
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
634
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
567
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
617
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
714
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
907
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
668
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
755
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














