Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, de Ziua Leului Moldovenesc: Independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre
1471
„Moneda națională nu este doar un simbol al suveranității, un mijloc de tranzacție, ci și un scut de protecție în fața provocărilor și a incertitudinilor economice globale, un garant al stabilității noastre economice și sociale. Pentru a menține acest cadru de stabilitate în serviciul cetățenilor, este crucial ca toate autoritățile statului să respecte independența mandatelor și a misiunilor pentru care muncim zi de zi”, a subliniat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, în cadrul evenimentului oficial, desfășurat astăzi, cu prilejul celor 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc.
Ceremonia a reunit oficiali de rang înalt din R. Moldova și de peste hotare, ambasadori, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, ai mediului financiar-bancar și academic, precum și ai societății civile, oameni de știință și de creație, dar și multe alte personalități.
În mesajul de deschidere, Octavian Armașu a menționat că independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre. „Suntem determinați să continuăm să mergem pe drumul inovației și al stabilității... Independența obținută a implicat multă muncă și responsabilitate. Anume aceste două ingrediente: Munca și Responsabilitatea sunt postulatele Băncii Naționale a Moldovei la care se adaugă angajament deplin, independență și profesionalism”, a afirmat guvernatorul BNM.
Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că e necesar să ne mobilizăm și să transformăm moneda națională în simbolul bunăstării. „În așa mod oamenii se vor mândri cu Leul pe care-l celebrăm astăzi. Suntem o țară mică, dar haideți să avem curajul să trăim într-o lume mare. Să ne dezvățăm să gândim și să trăim în dimensiuni mici. Hotarele noastre fizice nu trebuie să ne constrângă, nu trebuie să ne limiteze. Guvernul promovează agenda digitală. Mă aștept să avem și Leul digital. Noi trebuie să muncim asiduu, să creștem economia, să creștem productivitatea, să construim instituții robuste, eficiente și reziliente, ca să putem fi competitivi într-o uniune monetară în viitor”, a conchis premierul.
„Leul Moldovenesc a devenit un simbol de curaj, forță și mândrie”, a spus în mesajul său guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. „ Eforturile conducerilor succesive ale BNM și ale întregii echipe au contribuit, în mod determinant, la transformarea sectorului financiar într-unul stabil, eficient și sustenabil și la atingerea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană… Banca Națională a Moldovei s-a distins prin echipa sa remarcabilă și angajamentul de neclintit față de obiectivul său fundamental”, a adăugat guvernatorul BNR.
La rândul său, primul guvernator al BNM, Leonid Talmaci, a ținut să menționeze că, în cei 30 de ani, banca centrală a trecut prin perioade mai puțin sau mai mult complicate, cu multe provocări, dar și succese obținute în urma unei munci asidue. „Doresc Băncii Naționale să implementeze cu succes legislația bancară, armonizată cu cele mai înalte standarde europene”, a conchis primul guvernator al BNM.
Mesaje de felicitare au venit, în cadrul evenimentului, și din partea înalților reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional: Paul Hilbers, director executiv al FMI și Mark Horton, director adjunct al Departamentului European al FMI, aflați în vizită la Chișinău, la invitația BNM.
Ceremonia oficială face parte din seria evenimentelor organizate de BNM cu ocazia aniversării a 30-a de la introducerea leului moldovenesc.
În cursul zilei de 29 noiembrie 2023, s-a desfășurat o masă rotundă cu genericul „Leul moldovenesc - de la aspirație la actualitate” ce a reunit personalități care au contribuit la punerea în circulație a leului moldovenesc. De asemenea, au avut loc evenimente de educație financiară: „Drumul banilor” în parteneriat cu băncile comerciale și expoziții de monedă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Totodată, au fost desemnați câștigătorii competiției „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești” și a fost lansat un concurs de design pentru simbolul monedei noastre naționale.
În același timp, cu ocazia aniversării, au fost lansate cinci monede comemorative, dintre care două în aur și argint dedicate leului moldovenesc, care a fost introdus în circulație pe 29 noiembrie 1993 și care, alături de alte atribute, a devenit un simbol ce ne determină ca stat suveran și independent.
303
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
28.03.2026
16:58
403
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
328
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
387
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
485
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
417
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
567
Horoscopul zilei 28.03.2026
639
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
809
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
679
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
293
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
28.03.2026
16:58
394
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
321
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
374
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
475
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
404
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
561
Horoscopul zilei 28.03.2026
632
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
802
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
673
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
785
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
712
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
750
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
733
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
740
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
782
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
661
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
663
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
776
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
927
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
659
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
768
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2325
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
838
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
794
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40







Inapoi














