Obiecte esenţiale de PĂSTRAT în maşină
1300
Unii dintre noi nu păstrăm absolut nimic în portbagaj, în timp ce alţii avem provizii în maşină pentru a rezista câteva săptămâni în izolare totală. Ei bine, echilibrul este, potrivit .libertatea.ro, undeva pe la mijloc, aşa că specialiştii Auto Bild au întocmit o listă de obiecte pe care orice şofer ar trebui să le ţină la îndemână.
Nimic nu se compară cu momentul în care faci o pană de cauciuc şi realizezi că roata de rezervă (pe care n-ai mai verificat-o de mult, ce-i drept) este dezumflată. Aşa că, pentru a nu rămâne în drum, pune aceste obiecte în portbagaj:
Roata de rezervă (în condiţii bune), alături de un cric şi o cheie pentru prezoane.
Kit de pană şi pompă de umflat roţi (sau minicompresor la 12V) - pare un obiect redundant când ai deja o roată de rezervă, dar aşa poţi evita să te mai murdăreşti pe mâini.
Cabluri de pornire - mai ales iarna, cu toţii ne-am lovit de momentul în care bateria moare pe neaşteptate.
Cartea de service a maşinii - aceasta ar trebui să se găsească în torpedou, iar consultarea regulată a acesteia asigură respectarea intervalelor de revizie.
Un manometru compact pentru măsurarea presiunii din roţi - poate că toate noile modele au senzori de monitorizare a presiunii din anvelope, dar acest echipament a devenit obligatoriu abia de câteva luni, aşa că majoritatea maşinilor aflate în circulaţie trebuie verificate regulat.
Bandă adezivă şi lubrifiant universal WD-40 - românii sunt inventivi din fire, iar multe defecţiuni pot fi remediate (temporar, bineînţeles) cu o banală rolă de scotch. Iar pentru momentele în care schimbarea unei roţi este imposibilă din cauza unui prezon înţepenit, spray-ul WD-40 poate face minuni.
Trusa de prim ajutor e obligatorie în orice maşină, însă aceasta se poate dovedi insuficientă uneori.
De aceea, e recomandat să adaugi următoarele:
Lanternă;
Briceag universal;
Chibrituri sau altceva cu care să poţi face un foc;
Batoane proteice sau hrană uscată;
Sticle de apă;
Miniradio portabil (pentru cazul în care cel din maşină e nefuncţional);
Trusa de prim ajutor;
Triunghi şi vestă reflectorizate;
Cutter pentru tăierea centurilor şi un ciocan pentru spargerea geamurilor (acestea ar trebui să se găsească în torpedoul maşinii, nu în portbagaj);
Hărţi - da, din cele de hârtie, când nici GPS-ul nu-ţi mai este de ajutor;
Un încărcător USB sau un invertor 12V - 220V.
29.01.2019
16:00
15.01.2019
14:19
28.12.2018
15:19
19.11.2018
15:00
23.10.2018
08:00
10.09.2018
17:03
16.08.2018
16:19
13.08.2018
17:30
05.08.2018
20:30
05.08.2018
12:02
27.07.2018
12:20
16.09.2026
12:11
16.09.2026
12:05
16.09.2026
11:52
16.09.2026
11:49
16.09.2026
11:44
16.09.2026
11:41
16.09.2026
11:40
16.09.2026
11:17
16.09.2026
11:08
16.09.2026
10:48
16.09.2026
10:45
16.09.2026
10:34
16.09.2026
10:33
16.09.2026
10:26
16.09.2026
10:24
16.09.2026
09:46
16.09.2026
09:45
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:00
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026

















