O vedetă a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid și are o clauză de reziliere de un MILIARD de euro!
3468
Mijlocașul uruguayan Federico Valverde a semnat un nou acord cu Real Madrid, valabil până în vara lui 2027, iar Florentino Perez i-a pus o clauză de reziliere incredibilă, de un miliard de euro.
El s-a transferat pe Santiago Bernabeu în 2016 de la clubul din țara sa natală Penarol Montevideo.
Federico Valverde și-a petrecut ultimii șase ani din carieră la Real Madrid, după ce s-a transferat în 2016 ca adolescent de la clubul uruguayan Penarol.
Mijlocașul în vârstă de 23 de ani s-a impus ca jucător cheie al echipei blanco în ultimele sezoane, iar acum i s-a oferit un nou contract pe termen lung prin care își asigură viitorul la clubul de pe Santiago Bernabeu.
Valverde avea deja un acord valabil până în vara lui 2025, dar cei de la Goal au dezvăluit marți că starul sudamerican a fost de acord să prelungească înțelegerea cu încă două sezoane.
Pe lângă faptul că i s-a acordat o creștere semnificativă a salariului, internaționalul din Uruguay a fost de acord cu dublarea clauzei de reziliere inițiale, care era în valoare de 500 de milioane de euro. Acum, ea a ajuns la un miliard de euro!
Valverde este ultimul dintr-o lungă listă de vedete din echipa lui Carlo Ancelotti care au semnat contracte noi pe Bernabeu în această vară, deoarece clubul madrilen continuă să acorde prioritate menținerii intacte a nucleului echipei actuale.
Croatul Luka Modric a semnat pentru încă un sezon chiar înainte de expirarea ultimului său acord, Nacho Fernandez și Karim Benzema au parafat contracte valabile până în 2023, Dani Carvajal a prelungit până în 2025 și portarul Thibaut Courtois a prelungit cu încă cinci sezoane șederea sa pe Bernabeu.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















