02:41:39 17.12.2017
Stiri

O tânără care era captivă de PATRU ani a SCĂPAT datorită unui joc

Știri 18.09.2017 19:30 Vizualizări853 Autor: Ziarul National
O tânără care era captivă de PATRU ani a SCĂPAT datorită unui joc sursa: google.ro

La începutul acestei luni, după un an de investigații, poliția italiană din Florența a reușit să salveze o fată care a fost ținută captivă mai mulți ani chiar de tatăl ei.

Fata, în vârstă de 17 ani, fusese promisă drept nevastă unui bărbat de origine sârbă din Franța, pentru fiul acestuia.

Tatăl victimei, tot sârb de origine, a ținut-o captivă în casă în ultimii patru ani. Conform unui raport al poliției, citat de The Daily Beast, bărbatul dăduse un anunț de vânzare a fiicei sale ca mireasă pentru suma de 15.000 de euro, când ea avea 13 ani.

La acea vreme, un alt sârb, care trăia în Franța, a venit în Italia pentru a „inspecta” marfa, să vadă dacă fata era potrivită pentru fiul său. Apoi, acesta a depus suma de 4000 de euro drept garanție într-un cont, restul urmând să fie achitat în această lună, când „mireasa” urma să ajungă la mire.

Fata nu fusese „livrată” până acum deoarece nu împlinise 17 ani, vârsta la care putea trece granița fără să prezinte bănuieli. Poliția afirmă că tânăra a fost ținută captivă într-o cameră ascunsă în Florența în ultimii patru ani. Tatăl a avut grijă ca ea să rămână virgină și îi controla regimul alimentar, ca să nu se îngrașe.

De asemenea, ea a fost forțată să facă diverse treburi casnice „la perfecțiune”, precum spălatul vaselor sau curățenia în casă, pentru a deveni o nevastă „corespunzătoare” pentru viitorul său soț.

La fiecare două luni, ea era dusă la o brutărie de tatăl ei, ca să învețe exact ce produse trebuie cumpărate.

Fata, care învățase la o școală publică din Florența până la vârsta de 13 ani, nu a avut voie în tot acest timp să se joace decât un singur joc, pe un telefon fără cartelă SIM - ceea ce făcea în fiecare zi, timp de câteva ore, după cum a povestit chiar ea.

Victima nu a avut acces la internet wireless, deci nu putea să comunice cu nimeni. Însă într-o zi a văzut că apare un semnal foarte slab de la o rețea wireless fără parolă, de la un apartament situat mai jos, în blocul în care se aflau.

Chiar și așa, după ce a accesat rețeaua de internet, fata nu avea cum să comunice cu nimeni, pentru că nu avea pe telefon nimic altceva decât jocul. După câteva săptămâni în care s-a tot jucat, ea a descoperit că jocul avea opțiune de multiplayer online, prin care putea să joace cu alți utilizatori.

La început, fata nu a știut cum să se folosească de acest lucru pentru a cere ajutor, însă după un timp a descoperit din greșeală că există și opțiunea de „chat room”, pe care a folosit-o doar după ce a ajuns la un anumit nivel al jocului.

Astfel, ea a dat mesaje la alți jucători în care cerea ajutor, însă mult timp a fost ignorată, până când un alt tânăr a luat-o în serios și a alertat poliția, oferind doar puține informații: numele fetei și locul în care se afla.

Poliția italiană a fost capabilă să o găsească într-o suburbie a Florenței, după o investigație serioasă a clădirii și după ce vecinii au fost întrebați dacă au văzut acolo o adolescentă.

Ea se află acum sub protecția poliției și beneficiază de tratament psihiatric.

Tatăl ei a fost arestat, fiind judecat pentru răpire și tratament violent asupra unui minor.

Sursa: stirileprotv.ro

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
15.12.2017 09:19 Nicolae Negru Din nou cu fața spre Vest, cu aceleaș...

11.12.2017 09:19 Nicolae Negru Alexandru Moșanu, un politician europ...

08.12.2017 09:19 Nicolae Negru Moscova se răzbună pe Plahotniuc?

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
În ce situație credeți că ar avea mai mult de câștigat Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, la viitoarele alegeri parlamentare?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md