O nouă ţară ar putea intra în RĂZBOI! Reacţia statului care ar putea fi atacat
1627
Qatarul, un susţinător important al insurgenţilor care se opun regimului Bashar al-Assad, a sugerat că ar putea interveni militar în războiul civil din Siria, cum a făcut Rusia, însă a transmis că preferă o soluţie politică pentru această criză.
Această declaraţie, făcută de ministrul qatariot al Afacerilor Externe, Khalid al Attiyah, într-un interviu acordat miercuri canalului american de televiziune CNN, a generat un răspuns imediat din partea Guvernului sirian, al cărui reprezentant a afirmat că Damascul ar răspunde ferm unei „agresiuni directe”, scrie mediafax.ro.
Qatarul s-a impus de la izbucnirea conflictului ca susţinător al rebelilor sirieni, cărora acesta le furnizează arme, mijloace financiare şi le oferă asistenţă politică. Intervenţia Rusiei a permis forţelor care îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad să recupereze anumite teritorii pierdute în ceea ce regimul consideră drept „Siria utilă”.
Ministrul qatariot a fost întrebat dacă emiratul ar încuraja poziţia Arabiei Saudite, care nu exclude o opţiune militară în Siria din cauza intervenţiei ruse. „Vom depune toate eforturile, oricare ar fi ele, cu fraţii noştri saudiţi şi turci, pentru a pune în practică orice măsură care protejează poporul sirian şi Siria de o diviziune a teritoriului”, a spus Khalid al Attiyah.
30.01.2019
17:40
2732
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
01.10.2018
10:20
2199
Rusia anunță câți militari a pierdut în războiul din Siria
14.09.2018
08:02
2307
ANALIST rus // SUA și Rusia, la un pas de o confruntare directă…
05.09.2018
09:39
2627
Trump a vrut să-l asasineze pe președintele Siriei, în aprilie 2017. Cum a fost oprit
17.07.2018
11:01
2916
Drama fetiței fără PICIOARE; poartă conserve în loc de proteze
29.05.2018
20:00
3787
Assad, decizie care aruncă în aer zona Mării Negre. Replică imediată
12.05.2018
12:03
3312
ANALIZĂ LARICS // Rusia şi „căştile albe“ ale... dezinformării
22.04.2018
10:02
2430
Mărturii din INFERN: „Nimeni nu știe ce ÎNSEAMNĂ să te uiţi cum soţul tău violează o fată de 14 ani”
18.04.2018
10:39
2114
Jurnalistul de investigaţie care a scris despre MERCENARII RUŞI din Siria a murit în urma unui incident misterios
17.04.2018
21:00
2699
Trump ar fi vrut să distrugă sistemul de apărare aeriană al Rusiei. Cine l-a oprit
17.04.2018
13:20
2225
Nave de război ruse încărcate cu tancuri şi echipamente militare, reperate în drum spre Siria
16.04.2018
19:30
2465
SIRIA // Mărturii cutremurătoare ale unei fetițe de ȘAPTE ani după atacul de la Douma
21.12.2025
22:20
503
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
564
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
670
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
657
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
692
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
834
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
806
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
749
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
832
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
911
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1260
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
864
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1034
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
911
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1156
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1035
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1026
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
1002
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1090
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
989
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1258
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1217
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1041
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1087
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1084
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














