O nouă plecare cu SCANDAL a lui Octavian Țîcu. „Acesta părăsește a patra formațiune politică în ultimii câțiva ani și, iarăși, de vină sunt alții”. Cu Țîcu lider, PUN a pierdut toți PRIMARII aleși pe listele formațiunii în 2019
2886
În ajunul Congresului extraordinar al Partidului Unității Naționale (PUN), la care ar urma să fie aleasă noua conducere, Octavian Țîcu lansează mai multe acuzații în adresa foștilor săi colegi, menționând că aceștia „manipulează unionismul și ideea reunirii cu România în scopuri meschine”. Totodată, Țîcu anunță că mai multe persoane din cadrul PUN au decis să părăsească partidul și să se alăture unei noi „mișcări unioniste populare, sprijinite de intelectualitate, care va schimba profund situația politică din R. Moldova”. Deocamdată, nu se cunoaște nimic despre noul proiect politic al lui Țîcu, însă nu putem să nu remarcăm „rezultatele” obținute de acesta în cei doi ani în care a ocupat funcția de președinte al PUN, scrie Deschide.md.
Potrivit sursei citate, în anul 2019, la doar doi ani de la apariția pe scena politică, PUN a reușit să intre în TOP-10 partide din cele peste 50 de formațiuni din R. Moldova. Primele alegeri la care a participat PUN au fost cele locale noi din 2018 din Chișinău și Bălți. În pofida mai multor probleme cu care s-a confruntat în acea perioadă, partidul a reușit să obțină rezultate bune, fiind susținut de peste 4,5% în Chișinău și peste 3% la Bălți, considerat drept fief al partidelor pro-ruse din R. Moldova.
Formațiunea a reușit să-și mențină pozițiile și în cadrul alegerilor locale generale din toamna 2019, atunci când echipei s-a alăturat Octavian Țîcu. Fiind candidatul partidului pentru funcția de primar de Chișinău, acesta a acumulat peste 4,7%, fiind clasat pe poziția IV. S-a îmbunătățit și situația din Bălți, unde formațiunea s-a apropiat de 4% din numărul total de voturi.
În total, în urma scrutinului local din 2019, PUN a obținut 7 mandate de primar, 9 mandate de consilier raional și municipal, dar și 77 de mandate de consilier orășenesc și sătesc. Ulterior, la propunerea lui Anatol Șalaru, PUN a decis să-l aleagă pe Octavian Țîcu în fruntea formațiunii, menționează sursa citată.
Creșterea în preferințele alegătorilor nu a durat mult. La doar un an de la preluarea, de către Țîcu, a mandatului de președinte al PUN, în R.Moldova au loc alegerile prezidențiale. În cadrul scrutinului, Țîcu obține puțin peste 27 de mii de voturi, clasându-se doar pe locul VI. A pierdut alegerile în satul lui de baștină, unde a fost învins de Igor Dodon. Rezultatele obținute au fost ignorate de către acesta, iar consecințele au fost văzute peste 8 luni, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.
Astfel, în urma scrutinului din 11 iulie, PUN obține cel mai slab rezultat din istoria sa. Doar 0,45% din alegători (6 646 voturi) au susținut formațiunea. În lipsa unor acțiuni concrete, partidul sub conducerea lui Țîcu a continuat să coboare în sondaje. Astfel, la alegerile locale noi din Bălți din noiembrie 2021, unde acum doi ani formațiunea a fost susținută de circa 4% din alegători, pentru candidatul PUN, promovat activ de Țîcu, au votat doar 0,5% din alegători. Mai mult, din cei 7 primari, aleși în 2019, la această oră PUN nu mai are niciunul. Toți aleșii locali au părăsit partidul, aderând la alte formațiuni.
În aceste condiții, întrunit în ședință, Biroul Politic al PUN a cerut oficial retragerea lui Țîcu de la cârma formațiunii pentru proasta gestionare a activităților politice. Drept rezultat, Țîcu a acuzat colegii de partid de trădare.
„Nu este prima dată când Octavian Țîcu își acuză foștii parteneri și colegi de trădare de fiecare dată când a părăsit formațiunile care l-au promovat a făcut-o cu scandal. Pe parcursul carierei sale politice, declarații asemănătoare puteau fi auzite și în raport cu PL, PPEM, dar și în raport cu Blocul ACUM, format din Platforma DA și PAS, care l-au făcut deputat, cu toate că pierduse alegerile pe circumscripție”.
Ce ține de părăsirea rândurilor Partidului Popular European din Moldova, Țîcu spunea că „l-a folosit pe Iurie Leancă doar pentru a scăpa de Vlad Filat”, deși a fost ales consilier la Ungheni, lucru ce nu avea nicio legătură cu debarcarea lui Vlad Filat. Acesta a fost „debarcat”, de fapt, de Vlad PLahotniuc.
„Pe Leancă l-am susținut pentru că pericolul era Filat și am reușit să-l dăm pe jos pe Filat, după care l-am dezavuat pe Leancă și am spus că este instrumentul lui Plahotniuc”, declara el acum doi ani.
Aceeași situație a avut loc și în raport cu membrii ACUM, pe care Țîcu i-a acuzat de trădare atunci când au decis „împărțirea blocului în două fracțiuni” și când „nu au respectat angajamentele dinaintea alegerilor”.
Amintim că membrii Biroului Politic al PUN i-au cerut demisia lui Octavian Țîcu din funcția de președinte al formațiunii. Totodată, în cadrul ședinței conducerii formațiunii, s-a decis convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru 18 decembrie. Motivele care au stat la baza acestei decizii țin de rezultatul slab obținut în cadrul scrutinului parlamentar din 11 iulie 2021, dezbinarea partidului și managementul defectuos
31
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
37
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
150
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
224
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
251
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
253
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
267
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
323
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
279
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
355
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
19.03.2026
10:39
61
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
215
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
216
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
247
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
308
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
265
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
337
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
542
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
573
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
579
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
493
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
570
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
515
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
543
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
539
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
604
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
583
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
539
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
569
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
593
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
563
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
546
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
608
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
646
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
707
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














