O nouă MAJORITATE în Parlament împotriva „mofturilor lui Dodon”? „Nici celor din PD nu le place să fie folosiți... Împreună avem MAJORITATEA... Chiar și cu unii socialiști putem găsi limbă comună”
6717
Parlamentul se transformă într-o anexă a puterii executive, iar Biroul permanent al instituției nu mai contează, deoarece spicherul Zinaida Greceanîi ține cont de „nareadurile” (indicațiile - n.r.) primite de la Igor Dodon la ședința din fiecare luni. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Legislativului, Alexandru Slusari, care cere convocarea de urgență a Biroului permanent și planificarea ședinței în plen chiar în această săptămână.
„Asistăm la o tentativă reușită de a bloca activitatea Parlamentului. A treia săptămână Parlamentul nu se întrunește în ședința în plen. Mai mult ca atât, ieri a fost emisă o dispoziție a doamnei Zinaida Greceanîi în care se spune că și comisiile parlamentare urmează să fie convocate în regim online. Asta în condițiile în care o bună parte din comisii nu au asemenea posibilități. E grav ceea ce se întâmplă. Noi nu înțelegem această formulă de „nareaduri”... Ba iese Chicu, ba președintele Dodon și anunță despre ce va face sau nu va face Parlamentul. Într-o țară parlamentară e inadmisibil așa ceva. Parlamentul să transformă într-o anexă a puterii executive”, a declarat Slusari astăzi, într-un briefing de presă.
Potrivit vicepreședintelui de Legislativ, dispoziția emisă de Zinaida Greceanîi nici măcar nu a fost discutată și aprobată în cadrul Biroului permanent al Parlamentului.
„Pentru ce mai există acest organ suprem, dacă nu contează? Doamna președinte merge la planiorka (la ședința de planificare n.r.) lui Dodon, acolo primește indicații și, depășind limitele competențelor, decide de una singură ca Parlamentul să rămână blocat. Să dizolvăm atunci Biroul permanent. Nu trebuie să depindă toată țara de mofturile lui Dodon. În special mă adresez PD. Știu că nici lor nu le place să fie ca mobilă și să fie folosiți. Împreună avem majoritatea în Biroul permanent. Chiar și cu unii socialiști putem găsi limbă comună. Chiar dacă avem unii deputați infectați cu COVID, putem să ne adunăm peste 90 de parlamentari. Putem lucra o oră sau două și fără mult PR de adoptat legi necesare. Da, există riscul, dar la fel ca și alți angajați trebuie să muncim. Primim salarii și suntem obligați să muncim”, a conchis vicepreședintele Slusari.
Menționăm că, pe moment, trei deputați sunt infectați cu COVID-19.
14.02.2026
20:56
26
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
216
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
302
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
421
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
556
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
536
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
673
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
463
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
612
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
655
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
20:13
84
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
285
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
404
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
542
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
521
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
663
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
455
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
604
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
643
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
559
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
627
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
477
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
559
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
527
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
606
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
615
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
555
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
634
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
567
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
617
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
714
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
907
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
668
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
755
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














