O nouă condamnare în „dosarul 7 aprilie 2009”
1128
rfi.ro Un polițist care a activat în cadrul Comisariatului de Poliţie al sectorului Centru a fost găsit vinovat de torturarea unui minor care a participat la protestele din aprilie 2009. Anterior, polițistul fusese achitat de instanțele de judecată.
Potrivit probelor prezentate de procurori, pe 9 aprilie 2009, poliţistul îl audia la Comisariat pe un minor bănuit de sustragerea bunurilor din sediul Parlamentului. Pentru a-l determina să-şi recunoască vina, acesta l-a bătut pe tânărul de 16 ani cu o curea din piele peste spate.
În 2011, prin sentinţa Judecătoriei Botanica, poliţistul a fost achitat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, care l-a achitat din nou. Procuratura a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie şi a obţinut rejudecarea cauzei la Curtea de Apel în alt complet de judecată.
Recent, a fost casată sentinţa Judecătoriei Botanica fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care poliţistul a fost învinuit de tortură şi condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de trei ani. Polițistul activează în prezent în cadrul Direcţiei Urmărire Penală a MAI și urmează a fi concediat.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, 30 de polițiști au fost condamnaţi până acum pentru tortură şi exces de putere după evenimentele din aprilie 2009. Doar trei polițiști au primit pedepse reale cu închisoare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















