O hotărâre de Guvern, mai PRESUS decât o LEGE în cazul Filat? Avocații fostului premier fac PRAF comunicatul DIP
11657
După ce, de vineri și până azi, avocații lui Vlad Filat, rudele acestuia și colegii din Parlament susțin că nu i s-a permis nimănui să ia legătura cu fostul premier ca să afle starea acestuia după ce a fost dus la Penitenciarul nr. 13, Departamentul Instituții Penitenciare (DIP) a emis un comunicat de presă în care neagă faptul că liberal-democratului i s-ar încălca drepturile.
Potrivit comunicatului DIP, avocații lui Vlad Filat au fost informați că Vlad Filat va fi dus în altă parte, iar „în timpul aflării sale la penitenciar, Vlad Filat a beneficiat de dreptul de a vorbi cu rudele”.
Cristina Bancu, unul dintre avocații fostului premier, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că „nu este clar cu ce rude a vorbit domnul Filat, din moment ce rudele au luat legătura cu noi și ne-au spus că nu pot comunica cu el”.
Avocații au fost și vineri, și sâmbătă, și vor merge și astăzi să mai facă o tentativă de a se vedea cu clientul lor.
„Nu ni s-a permis, făcând referire la o hotărâre de Guvern care stabilește un anumit program. Dar art. 66 din Codul de procedură penală stabilește clar că întrevederile între client și avocat pot avea loc oricând și oricât. Noi considerăm că o lege este superioară unei hotărâri de Guvern”, ne-a mai spus avocata Cristina Bancu.
Ieri, vicepreședintele liberal-democraților, Vadim Pistrinciuc, afirma că nimeni nu știe ce se întâmplă cu Vlad Filat. „Îngrădirea accesului avocaților, izolarea totală în condiții necunoscute este un abuz grav. O încălcare gravă a drepturilor omului. Nici nu e vorba de justiție! Dar, cel mai important, se demonstrează clar obscuritatea acestui caz”, a scris Pistrinciuc pe Facebook.
Menționăm că Departamentul Instituțiilor Penitenciare este o instituție subordonată Ministerului Justiției condusă de un ministru desemnat de Partidul Democrat. Iar Vlad Filat a declarat că ceea ce i se întâmplă este un scenariu pus la cale de Vlad Plahotniuc.
19.12.2025
19:18
999
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1203
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1772
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1448
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1391
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1555
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1370
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1320
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2280
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1450
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
21.12.2025
20:33
293
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
512
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
559
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
582
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
726
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
721
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
653
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
742
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
833
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1191
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
796
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
976
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
848
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1087
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
968
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
961
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
951
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1023
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
932
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1210
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1160
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
995
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1042
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1031
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1402
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














