O GLUMĂ făcută pe seama polițiștilor l-a costat pe un șofer din R. Moldova 1 400 de lei
1871
igp.gov.md Pentru că nu avea sistemul de iluminare activat la mașină, deși circula noaptea și în condiții meteo dificile pe străzile municipiului Bălți, un șofer în vârstă de 30 de ani care conducea un „Nissan” a fost oprit de un polițist de patrulare.
Șoferul i-a spus omului legii că avea sistemul de iluminare defectat și l-a amenințat că, dacă îi întocmește proces-verbal, telefonează la 112 și va spune că acesta „era la serviciu în stare de ebrietate”.
Zis și făcut. Imediat ce s-a văzut cu actul întocmit, şoferul a telefonat la 112. Apelul a fost înregistrat, inspectorul de patrulare - testat alcoolscopic, iar expertiza a arătat un rezultat negativ.
Fiind întrebat de ce a procedat în acest fel, bărbatul de la volan a recunoscut că s-a enervat pe omul legii şi a decis să facă o glumă.
După ce a pierdut o groază de timp pe traseu având şi un pasager în maşină, conducătorul auto de 30 de ani, originar din Chişinău, a fost sancționat cu o amendă în sumă de 1 400 de lei şi 3 puncte de penalizare pentru defecţiunea tehnică a maşinii şi pentru efectuarea unui apel fals.
Acest caz i-a făcut pe oamenii legii să adreseze un apel populației: „Nu răpiţi timpul polițiștilor cu glume inutile, pentru că acest timp poate fi folosit pentru cineva care se află în primejdie şi are nevoie de ajutorul poliţiei. Asumaţi-vă consecinţele propriilor încălcări şi nu recurgeţi la metode copilăreşti pentru a vă răzbuna!”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
17.09.2026
19:13
17.09.2026
19:08
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:29
17.09.2026
18:20
17.09.2026
18:18
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”

















