O furtună solară mai puternică decât miliarde de bombe atomice ar putea avea loc oricând, arată cercetătorii. Ce impact ar avea o superflacără asupra Pământului

Conform unei noi cercetări, Soarele nostru ar putea produce „superflăcări” catastrofale, mult mai des decât se credea până acum și ar putea chiar să producă una în curând.

Superflăcările sunt megafurtuni solare de mii de ori mai puternice decât erupțiile solare obișnuite, capabile să provoace pagube incalculabile prin prăjirea dispozitivelor electronice, ștergerea serverelor de date și aruncarea sateliților din spațiu, potrivit Live Science.

Studiile anterioare, realizate prin observarea unor stele similare cu a noastră, sugerau că superflăcările se produc probabil o dată la câteva mii de ani. Dar acum, un nou studiu asupra a 56.000 de stele asemănătoare soarelui a arătat că stelele asemănătoare cu a noastră pot experimenta superflăcări puternice mult mai des decât am crezut - aproximativ o dată la fiecare secol. Cu toate acestea, rămân câteva întrebări cruciale.

Cercetătorii și-au publicat concluziile la 13 decembrie în revista Science.

„Rezultatele noastre demonstrează că stelele asemănătoare Soarelui... pot produce într-adevăr superflăcări”, a declarat Valeriy Vasilyev, doctorand la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Sistemului Solar, pentru Live Science.

„Radiațiile ionizante, UV și razele X în timpul unei superflăcări (precum și de la o ejecție de masă coronală, un val de plasmă lansat de soare, dacă însoțește superflacăra) pot avea un impact semnificativ. Detalii precum impactul asupra atmosferei, magnetosferei și sistemelor tehnologice ale Pământului sunt subiecte importante pentru investigații suplimentare.”

Soarele este o minge gigantică de plasmă ai cărei ioni încărcați se rotesc pe suprafața sa pentru a crea câmpuri magnetice puternice. Deoarece liniile câmpurilor magnetice nu se pot încrucișa, uneori aceste câmpuri se înnoadă înainte de a se rupe brusc pentru a lansa explozii de radiații numite erupții solare, care sunt uneori însoțite de ejecții de masă coronală (CME) enorme.

În cazul în care aceste explozii sunt îndreptate spre Pământ, razele X și ultraviolete produse de erupții scot electronii din atomii din atmosfera superioară, formând un ecran ionizat pe care undele radio de înaltă frecvență nu pot ricoșa și care duce la pene de curent radio. Aceste pene de curent apar în zonele luminate de soare în timpul erupției și durează una sau două ore.

Una dintre cele mai mari furtuni solare din istoria recentă a fost evenimentul Carrington din 1859, care a eliberat aproximativ aceeași energie ca 10 miliarde de bombe atomice de 1 megaton. După ce a lovit Pământul, puternicul flux de particule solare a incendiat sistemele de telegraf din întreaga lume și a provocat apariția unor aurore mai strălucitoare decât lumina lunii pline până în Caraibe.

Cu toate acestea, unele dovezi, cum ar fi creșterile bruște ale nivelurilor de radiocarbon găsite în inelele arborilor antici, sugerează că soarele nostru ar putea fi capabil să producă explozii de sute de ori mai puternice decât evenimentul Carrington. Dacă ar fi îndreptate spre Pământ, aceste furtuni s-ar putea dovedi dezastruoase.

Pentru a investiga probabilitatea ca o superflacără să fie produsă de Soarele nostru, cercetătorii din spatele noului studiu au folosit telescopul spațial Kepler al NASA pentru a studia 56.450 de stele, identificând 2.889 de superflăcări provenind de la 2.527 de stele precum Soarele nostru, între 2009 și 2013.

În comparație cu studiile anterioare, aceasta reprezintă o creștere semnificativă a frecvenței superflăcărilor devastatoare, un rezultat pe care cercetătorii îl atribuie prejudecăților din experimentele anterioare, cum ar fi măsurarea doar a stelelor cu perioade de rotație similare Soarelui nostru.

Deoarece majoritatea perioadelor de rotație (care sunt legate de activitatea solară) sunt dificil de detectat, acest lucru a făcut ca o mulțime de stele ca a noastră să fie excluse din observațiile anterioare. Dar astronomii din spatele studiului au dezvoltat o nouă metodă pentru a ocoli aceste prejudecăți.

„Am folosit o nouă metodă de detectare a erupțiilor dezvoltată de grupul nostru pentru a identifica sursele de erupții în curbele de lumină și imagini cu rezoluție subpixel, ținând cont de efectele instrumentale. Această metodă a fost aplicată pentru prima dată pentru a detecta superflăcări, permițând analiza unui eșantion mult mai mare de stele.”, a declarat Vasilyev.

Cu toate acestea, în ciuda constatărilor lor îngrijorătoare, unele ipoteze din cadrul studiului rămân neexplorate. Printre acestea se numără posibile diferențe neobservate între Soarele nostru și stelele asemănătoare Soarelui pe care le-au observat arzând. De exemplu, 30% dintre aceste stele care ard există în perechi binare - două stele care orbitează în jurul unui centru de gravitație comun - care ar putea declanșa superflăcări prin interacțiuni mareice.

Cercetătorii spun că astfel de probleme vor trebui investigate în continuare înainte de a putea fi siguri că este posibil ca Soarele să lovească Pământul cu o superflacără în curând.

Între timp, ei recomandă o mai bună prognoză a Soarelui pentru a prezice când ar putea face următorul său acces de furie extremă - un efort care va fi ajutat de lansarea planificată a sondei Vigil a Agenției Spațiale Europene în 2031.

„Sper că oamenii vor investiga cu atenție această întrebare după ce vor citi lucrarea noastră”, a declarat Vasilyev.