O bătrână de 93 de ani își dă doctoratul: Tema sinistră pe care a ales-o pentru lucrare

Rosemarie Achenbach, o bătrână de 93 de ani dintr-un oraș din vestul Germaniei lucrează de nouă ani la lucrarea sa de doctorat despre „filozofia morții”, scrie World Crunch, citat de Libertatea.

În fiecare zi, Rosemarie se trezește devreme, de obicei la 6 dimineața, și aduce ziarul. O dimineață fără Sudoku este o dimineața care nu merită trăită. După ce rezolvă puzzle-ul, își ia medicamentele, mănâncă două sandwich-uri cu unt și gem și se urcă înapoi în pat. Odată ce se află sub așternururi, femeia își ia în brațe laptopul și începe să scrie.

Rosemarie locuiește singură într-o suburbie din Siegen din vestul Germaniei. Avea 84 de ani când a început să-și scrie lucrarea de doctorat cu privire la moarte. Nouă ani mai târziu, încă lucrează la ea. „Trebuie să-și cunoști bine subiectul. Nu poți scrie nonsensuri”, explică doctoranda care spune că „Pentru că sunt atât de aproape de ea, nu ai cum să te apropii de un subiect mai mult decât de mine, este doar rezultatul logic”.

La prânz, de obicei, merge la prelegeri și seminarii. Își conduce Beetle-ul până în apropiera unei stații de autobuz, unde o parchează și ia mijloacele de transport în comun până la universitate.

Achenbach avea 18 ani când a început să studieze psihologia, filosofia și psihiatria în München. Ea a încercat să studieze pe cât posibil, dar mai ales își amintește că bombele au fost aruncate în oraș noaptea, un sunet puternic fluierat și teama de moartea însăși. După ce a terminat trei semestre, a fost trimisă în Polonia pentru „servicii de muncă”. A fost o misiune sinucigașă, dar nu era conștientă de asta la vremea respectivă. Ea a trebuit apoi să fugă de rușii invadatori, iar amintirile despre ce s-a întâmplat atunci sunt încă gravate în creierul ei.

După război, s-a căsătorit cu un vicar protestant, s-a mutat la Siegen și a crescut trei copii. Spune că nu a avut niciodată un singur minut pentru ea și a fost forțată să se supună soțului ei. De multe ori plângea noaptea. Nu a avut control asupra vieții sale până când soțul ei a murit în 2003. În anul următor, Achenbach a călătorit la Paris în loc să-și viziteze copiii, așa cum o face de obicei. A vizitat Luvru, a mâncat cornuri și baghete și a luat metroul în oraș pentru prima dată. Când s-a întors acasă, Achenbach a vrut să facă un singur lucru: să-și obțină diploma de doctorat.