Numărul funcţionarilor care trebuie să îşi declare AVEREA ar putea fi REDUS
2602
Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), Anatolie Donciu, face referire la experienţa Georgiei şi propune ca numărul funcţionarilor din R. Moldova care sunt obligaţi să depună declaraţii de avere şi de interese să fie redus.
Acest subiect a fost pus în discuţie la o întrunire a membrilor CNI cu reprezentanţii Băncii Mondiale în contextul lansării sistemului de declarare on-line a averilor și intereselor de la începutul anului 2015.
Pentru a face posibil acest lucru, s-a făcut referire şi la experienţa altor state.
Laura Pop, specialist în sectorul financiar al Departamentului integritatea piețelor financiare din cadrul Băncii Mondiale a specificat faptul că Republica Moldova este printre primele țări care ar putea implementa un astfel de sistem.
„Din 176 de țări, circa 138 au sisteme de declarații de avere și interese, însă foarte puține din ele au aceste sisteme de declarare on-line, respectiv Republica Moldova rămâne a fi un pionier la acest capitol alături de alte state precum Georgia, Lituania, Mexic, Mongolia sau Costa Rica”, a spus Laura Pop.
„Sistemul georgian nu este perfect şi, deși este funcțional de trei ani, are și el unele lacune. Cel mai dificil a fost începutul și, respectiv, cele mai multe provocări le-am întâlnit atunci”, a ţinut să remarce fostul conducător al instituției similare georgiene, Irakli Kotetishvili.
Totuși, în Georgia, subiecți ai declarării sunt doar funcționarii de rang înalt, în număr de 3 000 de persoane, iar în Republica Moldova acest număr este de 17 ori mai mare (circa 50 000 de declaranți).
Dacă în Georgia 21 de angajați ai instituției abilitate verifică 3 000 de declarații, în R. Moldova aceluiași număr de angajați îi revin peste 100 000 de declarații. Din acest considerent, atât participanții la discuții, cât și președintele Comisiei Naționale de Integritate, Anatolie Donciu, au fost de părere că ar fi bine ca acest număr de declaranți să fie redus în R. Moldova, fapt care ar facilitata considerabil funcționarea sistemului.
Responsabil de elaborarea sistemului de declarare on-line în Republica Moldova este Centrul de Guvernare Electronică care a şi prezentat conceptul. Potrivit acestuia, autentificarea va avea loc prin semnătura digitală, care are două etape de securizare. CNI va solicita ca semnătura digitală să fie acordată gratuit declaranţilor.
04.09.2017
16:37
20.04.2016
10:44
23.02.2016
10:21
31.10.2015
13:32
21.08.2015
13:21
07.08.2015
20:02
19.07.2015
10:31
02.07.2015
17:00
16.04.2015
13:18
12.03.2015
17:57
09.03.2015
13:04
26.02.2015
12:53
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
15.08.2026
12:15
15.08.2026
11:58
15.08.2026
11:28
15.08.2026
10:58
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















