Noua MUTARE pregătită de APPLE: Se va stabili un nou RECORD
1960
La aproape un an de la emisiunea de obligaţiuni de 17 miliarde de dolari efectuată de Apple, un record la acea dată, compania americană pregăteşte terenul pentru un nou plasament de titluri, prin care să finanţeze extinderea cu 30 miliarde de dolari a programului de răscumpărare de acţiuni.
Noua operaţiune de finanţare a gigantului american ar putea deveni a doua cea mai mare emisiune de obligaţiuni din istorie, notează Financial Times, citat de Mediafax.
Apple a anunţat, odată cu raportul financiar pentru primul trimestru al acestui an, că va extinde programul de răscumpărare de acţiuni, o formă de recompensare a acţionarilor, de la 60 miliarde de dolari la 90 miliarde de dolari, măsură finanţată prin plasamente de obligaţiuni către investitori din SUA şi din străinătate.
Ca şi anul trecut, compania preferă să se îndatoreze în loc de a utiliza rezervele uriaşe acumulate, de 150 miliarde de dolari. Circa 130 miliarde de dolari, sau 88% din aceste fonduri sunt deţinute în afara SUA, iar repatrierea ar presupune plata taxei pe profit de până la 35%.
Noul director financiar al Apple, Luca Maestri, a avertizat recent că repatrierea fondurilor deţinute în afara SUA ar presupune "consecinţe semnificative" în ceea ce priveşte taxele.
Emisiunea internaţională de obligaţiuni va fi efectuată cel mai probabil în zona euro, unde costurile de finanţare sunt în prezent mai reduse decât pe piaţa SUA. Alegerea Europei ca locaţie ar servi totodată la diversificarea bazei de investitori pentru Apple.
Maestri a afirmat că Apple va încerca să atragă finanţare la termen "în volum similar operaţiunii din 2013", când a obţinut 17 miliarde de dolari. Executivul a precizat că planul exact de finanţare nu va fost încă stabilit.
Apple a emis în urmă cu 12 luni obligaţiuni în valoare de 17 miliarde de dolari, stabilind un record la acea dată. Cererea din partea investitorilor a depăşit 50 miliarde de dolari. Cinci luni mai târziu, recordul a fost depăşit de grupul american Verizon, care a plasat titluri de 49 miliarde de dolari pentru a finanţa achiziţia pachetului de 45% din acţiuni deţinut de Vodafone la Verizon Wireless, tranzacţie de 130 miliarde de dolari.
Apple a acumulat, în SUA, rezerve de 38 de miliarde de dolari, sumă care a scăzut cu 1 miliard de dolari faţă de nivelul din august 2012, când compania a distribuit pentru prima dată dividende.
Maestri a afirmat că Apple vrea să menţină rezerve suficiente pe plan intern pentru a finanţa dezvoltarea afacerilor şi eventuale achiziţii.
Directorul general al Apple, Tim Cook, a afirmat că Apple "stă la pândă" pentru noi achiziţii. În ultimul an şi jumătate, compania a preluat 24 de firme.
13.11.2025
02:57
57
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
62
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
458
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
588
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
495
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
622
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
485
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
513
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
462
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
545
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
20:52
437
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
567
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
483
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
607
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
471
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
501
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
450
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
534
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1187
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
438
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
441
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
370
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
558
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
528
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
518
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
508
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
483
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
580
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
548
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
570
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
983
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
535
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
706
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
591
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
1082
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














