NOU // Secretarii consiliilor locale vor putea autentifica procurile pentru stabilirea și recalcularea PENSIEI. Până acum o puteau face doar notarii
1364
Secretarii consiliilor locale ar putea fi împuterniciți să autentifice procurile pentru stabilirea și recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, indemnizației, alocației pentru dizabilitate și pensiei de urmaș.
Un proiect de modificare a Legii privind administrația publică locală care ar oferi această posibilitate secretarilor consiliilor locale este în examinare la Parlament.
Unul din autorii proiectului, Ersilia Qatrawi, membru al Comisiei parlamentare pentru administrației publică, susține că necesitatea unor modificări rezidă din numeroasele solicitări ale persoanelor în etate și persoanelor cu necesități speciale, preponderent din zonele rurale, unde nu există un notar în apropiere care ar autentifica actele pentru stabilirea sau recalcularea pensiei. Pentru ei, vizita notarului la domiciliul beneficiarului implică cheltuieli și timp suplimentar.
Conform legislației în vigoare, pensia poate fi acordată la cererea beneficiarului, a tutorelui (curatorului) acestuia sau a reprezentantului desemnat prin procură. La momentul actual, secretarul consiliului local este abilitat prin lege să autentifice procuri privind ridicarea pensiilor și indemnizațiilor, dar nu și cele de reprezentare a persoanelor la Casa Teritorială de Asigurări Sociale pentru stabilirea sau recalcularea mărimii pensiei.
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















