NOU // Orice copil născut pe teritoriul R. Moldova ar putea obține cetățenia statului nostru, chiar dacă părinții săi nu vor avea acte moldovenești
1581
Copiii străinilor născuți pe teritoriul R. Moldova ar putea obține automat cetățenie moldovenească.
Dreptul garantat la cetățenia R. Moldova pentru fiecare copil născut pe teritoriul republicii noastre este prevăzut într-un proiect de modificare a Legii cetățeniei Republicii Moldova, avizat astăzi pozitiv de către membrii Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie.
Modificarea articolului 11 din Legea cetățeniei va permite fiecărui copil născut în R. Moldova să obțină cetățenia statului nostru, chiar dacă niciunul din părinți nu deține drept de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
„Propunerea normativă va garanta dreptul oricărui copil născut pe teritoriul Republicii Moldova la cetățenia statului nostru și va preveni situațiile de apatridie a copiilor născuți de părinți cu actele de ședere sau viza expirate sau de părinți fără acte de ședere, aflați în tranzit. Proiectul nu va viza un număr mare de copii, dar atâta timp cât se încalcă dreptul chiar și al unui copil în republica noastră, noi suntem obligați să luăm atitudine”, a subliniat deputata Angela Munteanu-Pojoga, autoarea inițiativei legislative.
Modificarea propusă ajustează legislația națională la prevederile Convenției ONU privind statutul apatrizilor, Convenției ONU privind reducerea cazurilor de apatridie și Convenției cu privire la drepturile copilului.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















