Nou la Astra Film Festival 2025: Scurtmetrajul devine a cincea secțiune competițională. Cum vă puteți înscrie cel mai longeviv festival de film din România
2991
Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu a deschis sesiunea de înscrieri pentru ediția 2025. Organizatorii anunță că anul acesta vor introduce o nouă secțiunea competițională, cea de Scurtmetraj.
Astfel, regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele pentru ediția din 2025 până pe 1 aprilie, în cadrul a cinci secțiuni competiționale: Voci Emergente ale Documentarului, Europa Centrală și de Est, România, DocSchool și Scurtmetraj.
Anul acesta, festivalul se va desfășura în perioada 19 - 26 octombrie.
„Filmele propuse pentru selecția oficială a ediției AFF2024 trebuie să facă parte din genul documentar. Sunt apreciate în mod deosebit calitățile cinematografice și onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea. Pe lângă secțiunile competitive, programul oficial Astra Film Festival va cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale”, se arată într-un comunicat de presă al „PiArt Vision”.
Pentru cele cinci secțiuni competiționale, vor fi acceptate filme realizate după 1 ianuarie 2024, astfel:
Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj, cu durata de peste 60 minute, semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.
Europa Centrală & de Est. Secțiune deschisă documentarelor de lungmetraj (peste 60 min), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.
România. Secțiune dedicată documentarelor produse sau co-produse în România și/sau producții sau coproducții internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.
Scurtmetraj. Pentru noua secțiune competițională introdusă de AFF sunt eligibile documentarele cu o durată de cel mult 40 de minute. Vor fi selectat doar producții/co-producții europene.
DocSchool. Sunt eligibile documentare produse sau co-produse de universități ori institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.
Pentru mai multe detalii și formular de înscriere, accesați: https://www.astrafilm.ro/formular. Selecția oficială va fi publicată pe site-ul festivalului.
Înființat în 1993, Festivalul Astra Film de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film de peste Prut, a devenit, în timp, una din platformele principale ale documentarului din România și din Europa. Inclus pe lista festivalurilor majore de film din lume, Astra Film Festival este singurul festival de film non-ficțiune din România care poate face nominalizări directe pentru Premiile Academiei Europene de Film, considerate a fi „Oscarul european”.
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















