Noi modalități prin care putem reduce facturile la căldură iarna
1344
Iarna își face din ce în ce mai simțită, așa că tot mai mulți dintre noi ne întrebăm pe câte grade ar trebui să setăm centrala. Experții ne spun care este temperatura optimă, dar și ce modalități putem folosi pentru reducerea facturii la încălzire.
Deși nu există o regulă universal valabilă în ceea ce privește temperatura ideală din casă, pentru că aceasta ține și de preferințele fiecăruia, potrivit Deparamentului de Energie din SUA, temperatura optimă s-ar încadra între 20 și 21 de grade.
Totodată, potrivit aceleiași surse, citate de publicația Southern Living, ar trebui să luăm în considerare scăderea temperaturii pe timpul nopții.
Pe de altă parte, experții din Marea Britanie, citați de publicația Express, spun că temperatura ideală, în timpul anotimpului geros, este situată între 18 și 20 de grade Celsius.
Deși frigul ne poate tenta să mărim temperatura din cameră, experții spun că o temperatură mai mică nu reduce doar facturile pentru gaze, ci ne face și să dormim mai bine.
Dacă ne propunem să economisim bani în ceea ce privește consumul de gaze, putem scădea temperatura cu câte un grad pe săptămână, ca să ne obișnuim treptat cu mai puțină căldură. Și noaptea putem scădea temperatura din casă până la 17 grade - Vezi AICI
Reducerea cu un grad a temperaturi, menținută și numai opt ore, poate reduce factura cu 1%. Diferențele se vor observa în timp.
De altfel, dacă setăm temperatura în funcție de noapte și zi, vom plăti facturi mai mici la gazele naturale. Termostatele inteligente ne pot ajuta să reglăm ușor temperatura în cameră.
Specialiștii atrag atenția că dacă vom lăsa încălzirea pornită tot timpul, asta nu ne va ajuta să economisim energie. Aceștia spun că este mult mai eficient să setăm centrala să pornească doar când avem nevoie de apă caldă sau încălzire. De asemenea, specialiștii spun că o casă izolată va menține mai bine căldura.
Momentele în care plecați de acasă într-o vacanță sau cele în care nu se află nimeni în locuință sunt ideale pentru a scădea temperatura și cheltuielile.
Totuși, ar trebui ca temperatura să nu scadă mai mult de 12 grade în casă, dacă vreți să evitați apariția umezelii sau a mucegaiului. De asemenea, se recomandă să păstrați o temperatură de cel puțin 10 grade Celsius în casă, dacă nu vreți ca țevile să înghețe.
Potrivit Lullaby Trust, citat de publicația Mirror, în cazul familiilor care au copii foarte mici, temperatura optimă ar trebui să se încadreze între 16 și 20 de grade Celsius.
Însă, recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) spun să nu setăm termostatul la o temperatură mai mică de 17 grade în lunile de iarnă, atunci când stăm în casă. Totodată, OMS recomandă o temperatură minimă de 21 de grade Celsius în casele în care locuiesc sugari.
Chiar și OMS spune să avem, în casă o temperatură de 17-18 grade în timpul zilei, iar noaptea chiar mai puțin de atât.
Ce temperatură preferă cetățenii din Vestul Europei
Oamenii care locuiesc în țările din Vestul Europei preferă să aibă în casă temperaturi scăzute, pentru a economisi bani.
Mulți dintre ei nu dau drumul la căldură decât rareori, iar în unele case, termostatul nu trece de 17-18 grade, potrivit surselor citate anterior.
Aceștia sunt mai rezistenți la frig și consideră această temperatură una ideală, mai ales că percep frigul în alt mod față de persoanele care trăiesc într-un mediu mai cald.
Mai mult decât atât, persoanele din Vest aleg haine călduroase și pături în case și spun că au un somn mai bun la temperaturi scăzute.
În Germania, inclusiv la locul de muncă, temperatura nu trece de 19 grade, potrivit reglementărilor guvernamentale din 2022. Excepție fac doar spitalele, căminele de bătrâni și școlile. Nemților le sunt recomandate ceaiuri fierbinți, plimbările de prânz, pături și două perechi de șosete.
Un alt stat în care există un plan de economisire a energiei este Franța. Aici, temperatura de 19 grade reprezintă o regulă.
Românii vor facturi mai mici la încălzire
Românii preferă totuși să aibă casele mai bine încălzite, iar unii dintre ei nici măcar nu pot regla temperatura, dacă vorbim de încălzirea cu ajutorul sobelor cu lemne.
Acest mod de încălzire reprezintă și o sursă de poluare, pentru că oamenii ard și bucăți de mobilă sau alte obiecte, care sunt acoperite de vopseluri. Potrivit Euronews, peste trei milioane de români se încălzesc cu sobe, chiar dacă sunt unul dintre cele mai poluante tipuri de încălzire.
Un studiu recent, realizat de Axios, arată că peste 70% dintre români sunt îngrijorați de costurile cu încălzirea, în această iarnă, și caută soluții de economisire.
Mulți dintre respondenți spun că au încercat să reducă factura de energie prin închiderea centralei sau scăderea temperaturii în locuință, atunci când nu sunt acasă.
Mai mult de jumătate dintre respondenții studiului citat au spus că au scăzut temperatura în casă, măcar pe timpul zilei. Un procent de 14% spun că au ales să instaleze echipamente inteligente prin care să controleze temperatura, arată studiul de la sfârșitul lunii octombrie.
16.06.2026
00:12
161
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
372
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
399
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
399
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
459
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
429
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
471
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
447
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
501
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
497
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
16.06.2026
00:12
138
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
366
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
391
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
390
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
453
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
423
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
465
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
443
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
496
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
493
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
504
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
514
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
529
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
535
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
777
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
856
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1043
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1428
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2791
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1605
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2158
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2013
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2101
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2564
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2252
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2041
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














