Nicu Popescu și Luminița Odobescu au pus la punct AGENDA celei de-a IV-a ediții a Platformei de Sprijin a R. Moldova, programată pe 17 octombrie la Chișinău
1093
Vicepremierul Nicu Popescu și ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, au pus astăzi la punct, în cadrul unei discuții telefonice, agenda celei de-a IV-a ediții a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova, care se va desfășura la Chișinău pe 17 octombrie curent.
Totodată, cei doi oficiali au discutat și despre evoluția R. Moldova pe calea europeană.
„Am discutat despre agenda Platformei de Sprijin a R. Moldovei, un proiect comun al României, Franței și Germaniei. Ne-am concentrat și asupra evoluției R. Moldova pe calea europeană și asupra progreselor semnificative pe care le-am înregistrat în ceea ce privește implementarea celor nouă recomandări emise de Comisia Europeană.
Aceste realizări sunt cu atât mai importante cu cât se apropie momentul Raportului de Extindere al Uniunii Europene, care pentru prima dată va include și evaluarea țării noastre. Suntem profund recunoscători autorităților de la București pentru sprijinul lor constant și pentru rolul de avocat principal pe care îl joacă în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a menționat ministrul Nicu Popescu.
Amintim că, Platforma de Sprijin pentru R. Moldova este o inițiativă a României, Germaniei și Franței, care se desfășoară cu scopul de a mobiliza sprijin politic, tehnic și financiar al statelor dezvoltate pentru țara noastră.
În cadrul primelor trei ediții, partenerii de dezvoltare au anunțat angajamente financiare și umanitare pentru R. Moldova în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro, care urmează să fie alocate și valorificate în următorii ani.
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















