NICIUN dosar la concursul privind ocuparea funcției de șef al Direcției generale Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău!
1179
Unimedia
Deși mai sunt două zile în care pot fi depuse documentele, până pe 1 februarie, nicio persoană nu și-a depus dosarul la concursul anunțat de autoritățile capitalei pentru ocuparea funcției de șef al Direcției generale Educație, Tineret și Sport.
Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței tradiționale de la Primăria Chișinău, spre surprinderea primarului general Dorin Chirtoacă.
Potrivit primarului, s-ar putea ca dosarele să fie depuse în ultima zi, „așa cum e practica pe aici”, dar este straniu că „nicio persoană din Chișinău” nu vrea să ocupe această funcție.
Menționăm că postul de șef al Direcției respective a devenit vacant la sfârșitul anului trecut, când Tatiana Tverdohleb și-a anunțat demisia în urma scandalului privind alimentația copiilor din școlile și grădinițele din Chișinău. Ea a declarat că nu are nicio legătură cu licitațiile trucate și cu alimentele alterate, dar a zis că pleacă din funcție și va reveni la activitatea de pedagog.
Tverdohleb fusese suspendată din funcție, alături de alți funcționari de la direcțiile subordonate din sectoarele capitalei, după ce la mijlocul lunii noiembrie 2016 CNA a operat mai multe arestări și a făcut publice descifrări ale unor convorbiri telefonice între funcționari și agenți economici din care reieșea că în școlile și grădinițele din capitală ajungeau „găini care put”, „pește cu paraziți”, „cartofi cu sulfați” etc.
Între timp, direcțiile responsabile de sector au desfășurat alte licitații privind aprovizionarea instituțiilor de învățământ cu produse alimentare. Primarul Dorin Chirtoacă s-a arătat deranjat că, deși agenții economici implicați în scandal nu au participat la licitații, prețurile la produsele propuse sunt diferite în sectoarele capitalei. Edilul a declarat că următoarea licitație va fi efectuată în aceeași sală pentru toate sectoarele: „Vom vedea cum vor licita cinci prețuri diferite în aceeași sală”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















