Nici Curtea de Apel nu recunoaşte alegerea în funcţie a actualului şef al Departamentului Ştiri de la „Moldova 1”
4203
trm.md După ce Judecătoria sectorului Centru a anulat, la mijlocul lunii iulie curent, decizia comisiei de concurs şi ordinul preşedintelui Companiei „Teleradio Moldova” prin care Vitalie Guţu a fost desemnat şi numit şef al Departamentului Ştiri şi Dezbateri de la postul public de televiziune, Curtea de Apel a menţinut poziţia primei instanţe.
Acum mai bine de o săptămână, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul depus de către juriştii Companiei „Teleradio Moldova” care solicitau revizuirea hotărârii instanţei de fond.
Rezultatele concursului au fost contestate în instanţă de către jurnalista Cornelia Stefoglu, care de asemenea a candidat la aceeaşi funcţie şi a declarat că Vitalie Guţu, ales în februarie 2013, nu a întrunit exigenţele solicitate de către organizatorii concursului.
„Mie nu mi-a fost prezentată încă decizia instanţei şi, deocamdată, sunt la „Moldova 1”. Până când, nu ştiu nici eu”, a declarat pentru Ziarul NAŢIONAL Vitalie Guţu.
Surse din cadrul companiei publice a audiovizualului ne-au declarat că, imediat după pronunţarea sentinţei, Vitalie Guţu a plecat în concediu medical şi nu a mai venit la serviciu.
Administraţia de la „Teleradio Moldova” nu a anunţat, deocamdată, dacă va ataca decizia Curţii de Apel în instanţa ierarhic superioară.
Amintim că la concursul de ocupare a funcţiei de director al Departamentului Știri și Dezbateri de la „Moldova 1” au participat șapte candidați, iar după desemnarea lui Vitalie Guțu drept câștigător, trei dintre participanți – Cornelia Stefoglu, Ecaterina Stratan și Vitalie Condrațchi, au contestat public rezultatele concursului.
01.02.2024
13:59
28.12.2017
20:30
08.09.2014
15:48
03.09.2014
14:49
02.09.2014
12:51
24.03.2014
16:20
11.03.2014
15:23
17.02.2014
08:47
25.11.2013
15:20
12.11.2013
12:09
10.11.2013
15:02
28.08.2013
10:46
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















