Nepoata lui Elvis, dezvăluiri inedite despre copilăria cu Michael Jackson, cel care i-a fost tată vitreg
1492
Profimedia/ Getty Images Riley Keough a privit înapoi la copilăria ei, în noul număr al revistei Vanity Fair. Actrița de 34 de ani, fiica cea mare a Lisei Marie Presley, a dezvăluit că a petrecut mai mult timp la Neverland, alături de tatăl ei vitreg, Michael Jackson, decât a făcut-o vreodată la Graceland, reședința regretatului ei bunic, Elvis Presley: „Toată copilăria mea a fost, probabil, una la extreme”.
Au fost trei locuri care i-au marcat copilăria lui Riley Keough: Graceland (unde sunt îngropați Elvis și Lisa Marie), Neverland (unde a locuit soțul mamei ei, Michael Jackson) și casa din Hidden Hills, pe care a cumpărat-o familia Kardashian (bunica ei, Priscilla, s-ar fi întâlnit o perioadă cu Robert Kardashian).
În 1994, Lisa Marie s-a căsătorit cu Michael Jackson în Republica Dominicană. Au locuit apoi la Neverland Ranch, lângă Santa Barbara. La acea vreme, Riley avea doar cinci ani.
„Am petrecut mai mult timp la Neverland decât la Graceland, să fiu sinceră. A fost o casă adevărată, în timp ce Graceland a fost mereu un muzeu pentru mine”, a mărturisit Riley, adăugând că Jackson a fost un tată vitreg grozav, informează Daily Mail.
Keough a afirmat că în rarele seri petrecute la Graceland se ascundeau de turiști, iar oamenii de la pază le aduceau mâncare.
„Întreaga mea copilăria a fost, probabil, una la extreme”, a spus Keough.
Keough.
„Privind înapoi, pot realiza cum par toate acestea pentru cineva din afară. Dar când trăiești acolo, ești parte din ele, reprezintă doar viața ta și familia ta. Îți amintești doar iubirea, momentele frumoase și am avut doar dragoste reală pentru Michael. A fost foarte interesat să facă oamenii fericiți, în cel mai bun mod posibil, ceea ce cred că el și bunicul meu au avut în comun”.
Cum îl descrie pe Nicolas Cage, actorul cu care mama sa a fost căsătorită 4 luni
După ce Lisa Marie și Jackson s-au despărțit, fiica lui Presley s-a căsătorit cu Nicolas Cage. Nici acest mariaj nu avea să dureze. Patru luni mai târziu și-au spus adio.
Keough nu a ținut însă legătura cu Cage. „Este un actor grozav”, a comentat ea. „Am avut niște tați vitregi imprevizibili. Faimoși și mai puțin faimoși”.
Riley Keough și Danny Keough. Profimedia
Tatăl ei biologic este Danny Keough
„Tatălui meu îi păsa foarte mult de educația mea. Mama mi-a spus însă: „Ești artistă. Du-te să fii artistă”.
Riley Keough nu a absolvit liceul: „Îmi place matematica, iar gramatica mea nu este atât de proastă pe cât ai crede, date fiind circumstanțele”, a recunoscut ea.
Părinții ei s-au cunoscut pe când Lisa era internată la Centrul de celebrități al Bisericii Scientologice din LA.
Lisa Marie și Priscilla au devenit adepte ale Scientologiei, după moartea lui Elvis.
La rândul său, Keough a fost crescut în biserică.
Familia a părăsit credința scientologică în 2014. „Am crescut cu tatăl meu citind cărți de tarot și metafizică”.
„Este foarte spiritual. Eu sunt foarte spirituală”, a declarat Riley.
Priscilla Presley. Getty Images
Legătura cu familia Kardashian
Riley a vorbit și despre familia Kardashian. Casa din Hidden Hills a Lisei Marie a fost cumpărată de Kim Kardashian și Kanye West în 2014, dar au dărâmat-o.
„Cred că atunci când locuiam acolo, eram doar noi și Melissa Etheridge – era nebunie”, a spus Keough.
Mai mult, Priscilla s-ar fi întâlnit o vreme cu Robert Kardashian.
„Cred că bunica mea s-a întâlnit cu tatăl lor? Verificați asta!”, a adăugat Riley.
03.07.2026
09:57
03.07.2026
08:49
03.07.2026
07:35
03.07.2026
03:56
03.07.2026
02:05
03.07.2026
01:18
03.07.2026
00:56
03.07.2026
00:20
02.07.2026
23:59
02.07.2026
21:37
03.07.2026
09:47
03.07.2026
08:49
03.07.2026
07:35
03.07.2026
03:56
03.07.2026
02:05
03.07.2026
01:18
03.07.2026
00:56
03.07.2026
00:20
02.07.2026
23:59
02.07.2026
21:37
02.07.2026
19:39
02.07.2026
19:06
02.07.2026
17:23
02.07.2026
17:16
02.07.2026
17:04
02.07.2026
16:51
02.07.2026
16:33
02.07.2026
16:23
02.07.2026
15:36
02.07.2026
14:51
02.07.2026
14:20
02.07.2026
13:41
02.07.2026
13:34
02.07.2026
12:35
02.07.2026
11:48
Europarlamentar care ancheta abuzurile cu Pegasus, spionat chiar cu același spyware pe iPhone-ul său
Doi morţi şi opt răniţi în urma unor noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei
Regimul de la Teheran organizează funeralii grandioase pentru ayatollahul Ali Khamenei, ca demonstrație de loialitate față de Republica Islamică
Ploi de vară și răcire ușoară în Republica Moldova vineri, 03.07.2026
















