Moscova se pregătește pentru cele mai friguroase 5 zile de la începutul secolului
1811
Profimedia
Locuitorii Moscovei se vor confrunta între 6 și 10 ianuarie cu temperaturi de până la -29°C, acesta urmând să fie cel mai rece interval de 5 zile înregistrat în capitala rusă de la începutul secolului XXI, relatează Interfax.
Anunțul a fost făcut miercuri de către Roman Vilfand, directorul Centrului de Hidrometeorologie al Rusiei, acesta precizând însă că înainte de 6 ianuarie temperaturile în capitala rusă vor fi „mai degrabă plăcute”, între -2°C și -6°C.
„Un val de frig foarte aspru, o prăbușire a temperaturilor, va avea loc pe 6 ianuarie. Noaptea gerul va ajunge la între -20 și -22°C iar în timpul zilei nu va fi cald, temperaturile ajungând la minus 18-20°C”, a anunțat acesta.
Vilfand a precizat că în noaptea zilei de 7 ianuarie, când ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul, temperaturile din Moscova vor scădea la -27°C, iar a doua zi până la -29°C.
Vestea bună pentru locuitorii capitalei ruse este însă că acestea vor urca la o medie de aproximativ minus 20 de grade pe 9 ianuarie, prima zi lucrătoare după Crăciun.
„Aceasta va fi cea mai rece perioadă de 5 zile din ultimii 23 de ani, asta însemnând de la începutul secolului XXI”, a subliniat meteorologul rus.
Temperaturi polare la Moscova
Vilfand a subliniat că o astfel de vreme anormală este considerată un fenomen periculos și că ea se datorează apariției unui proces ultrapolar rar, în care masele de aer se deplasează de la nord-est la sud-vest. Astfel, regiunea metropolitană a Moscovei va fi învăluită de aer din regiunile polare, inclusiv din Marea Siberiei de Est.
Temperaturile anormal de scăzute în capitala rusă vin în timp ce în restul Europei au fost înregistrate recorduri de căldură pentru această perioadă a anului, de la 16 grade în Belarus, la +25°C în nordul Spaniei.
„Trebuie să-i încurajăm pe moscoviți să se bucure de vreme azi și mâine, pentru că astăzi este o iarnă atât de blândă și moderată, -2°C/-4°C, pe alocuri cu ninsoare slabă. Mâine vor fi -4°C/-6°C atât noaptea, cât și ziua, cer înnorat, ninsoare slabă. Este o vreme foarte confortabilă”, a declarat el.
Tot Vilfand a fost cel care înspre sfârșitul lunii decembrie a anunțat că Moscova a înregistrat un record istoric de precipitații în ultima lună a anului trecut.
„Decembrie [2022] a devenit lider în ceea ce privește precipitațiile pe parcursul a 143 de ani de observații instrumentale care sunt efectuate la Moscova”, a anunțat meteorologul rus, menționând că în această lună în capitala rusă au căzut zăpadă, lapoviță și ploaie.
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova















