08:11:28 24.04.2024
Stiri

Monoglutamat de sodiu (MSG sau E621), drogul din alimente: În ce produse găsim adidivul NOCIV pentru sănătate

Actualitate 23.02.2021 07:29 Vizualizări2138 Autor: Ziarul National
Monoglutamat de sodiu (MSG sau E621), drogul din alimente: În ce produse găsim adidivul NOCIV pentru sănătate


Monoglutamat de sodiu - un potenţiator de aromă care poate avea efecte nefaste asupra stării de sănătate.

Monoglutamatul de sodiu este sarea de sodiu a aminoacidului numit acid glutamic şi este o formă de glutamat.

Glutamatul e un aminoacid ce se găseşte în mod natural în aproape toate alimentele, mai cu seamă în cele cu conţinut bogat în proteine.

E621 sau monoglutamatul de sodiu se foloseşte ca potenţiator de aromă în diferite preparate culinare pregătite acasă şi la restaurant, dar mai cu seamă în semipreparatele existente în comerţ (mezeluri, preparate din peşte, semipreparate, sucuri, sosuri de diferite tipuri, alimente congelate, preparate din lapte etc.).

Nu s-a elucidat pe deplin mecanismul prin care această substanţă dă un plus de savoare aliemntelor, dar mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că MSG stimulează receptorii de glutamat de la nivelul limbii, amplificând astfel gustul.

Monoglutamat de sodiu – ce efecte poate avea asupra sănătății

Monoglutamatul de sodiu a intrat în colimatorul atenţiei publice în principal din cauza reacţiilor la mâncarea chinezească, acuzate de unii oameni – temutul „sindrom al restaurantului chinezesc”.

Pentru cei care cred că s-ar putea să reacţioneze prost la MSG, iată ce simptome au fost înregistrate:

  • senzaţii de usturime la nivelul cefei, antebraţuilui şi pieptului
  • amorţeală la nivelul cefei, iradiind spre braţe şi spate
  • furnicături, căldură şi slăbiciune la nivelul feţei, tâmplelor, gâtului, braţelor şi zionei superioare a spatelui
  • presiune sau constricţie la nivelul feţei
  • dureri în piept
  • dureri de cap
  • greaţă
  • ritm cardiac accelerat
  • spasm bronşic (respiraţie dificilă) la persoanele astmatice cu intoleranţă la MSG
  • somnolenţă
  • slăbiciune

În anul 1958, Oficiul American pentru Produse Alimentare şi Farmaceutice (Food and Drug Administration) a inclus monoglutamatul de sodiu în categoria substanţelor recunoscute în general ca „inofensive”, alături de multe alte ingrediente alimentare, ca sarea, oţetul şi praful de copt, dar consumatorii se întreabă în continuare cât de nepericulos şi de eficient este acest aditiv.

În comunitatea ştiinţifică există însă un consens general, bazat pe numeroase studii biochimice, toxicologice şi medicale desfăşurate în ultimii 20 de ani, potrivit căruia MSG nu reprezintă nici un pericol pentru populaţie, scrie csid.ro.

Testele realizate pe animale au arătat clar că acest monoglutamat de sodiu creează probleme la nivel neurologic, însă unii cercetători cred că nu este suficient pentru a panica populaţia. Însă, cu toate aceste controverse, s-a luat hotărârea ca monoglutamatul de sodiu să nu poată fi utilizat in nici unul dintre produsele alimentare destinate sugarilor şi copiilor foarte mici, măsură care se aplică şi în ţara noastră.

Care sunt efectele pe termen lung ale consumului crescut de monoglutamat de sodiu asupra sănătăţii omului? Nimeni nu ştie. Şi, probabil, mult timp de acum încolo va fi un secret bine păzit de marii producători atât din industria alimentară, cât şi din cea farmaceutică.


Stiri relevante

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md