Moldoveanul care a reușit să evadeze din ograda Curţii de Apel Iaşi a fost condamnat la închisoare
1540
ziaruldeiasi.ro Basarabeanul Ion Țigănescu, care în luna martie curent a reușit să fugă din custodia Poliţiei la sediul Curții de Apel din Iași, a fost acuzat de evadare, furt şi fals și condamnat la doi ani de închisoare.
Procurorii au precizat că în noaptea zilei în care a evadat, bărbatul a intrat într-o locuință și a furat din bucătărie două telefoane mobile în valoare de 100 de lei românești. Ulterior, basarabeanul s-a îndreptat spre punctul de trecere a frontierei Borş și a încercat să treacă granița cu un act de rezidenţă eliberat de autorităţile din Portugalia pe numele unei alte persoane, scrie ziaruldeiasi.ro.
După ce a fost prins, Ion Țigănescu a ajuns să fie cercetat și pentru fals în acte și furt. Fiind condamnat la doi ani de închisoare, moldoveanul își va ispăși pedeapsa în România, chiar dacă anterior autoritățile de peste Prut judecau o cerere de extrădare emisă de Portugalia pe numele bărbatului.
Amintim că, pe 16 martie, Ion Țigănescu și cu alt basarabean Ion Nica, au fost aduşi la o ședință de judecată la Curtea de Apel Iași. Profitând de neatenția polițiștilor, bărbații au evadat din curtea instanței.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















