Modificări importante în clasamentul ATP după Roland Garros 2022: Un record al BIG 3 va lua sfârșit după aproape 19 ani
2319
Rusul Daniil Medvedev va ocupa prima poziție în clasamentul ATP începând cu 13 iunie, când punctele de la Roland Garros 2021 vor fi eliminate. Această dată va reprezenta însă și sfârșitul unui record fantastic al „Big 3” (Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer).
Pe 13 iunie 2022, Alexander Zverev va urca pe locul al doilea în ierarhia ATP. Sportivul din Germania s-a oprit în semifinale la Roland Garros 2022, după ce s-a accidentat la gleznă în meciul cu Rafael Nadal, amintește Hotnews.
Astfel, pentru prima oară după 16 noiembrie 2003, niciunul dintre membrii „Big 3” nu se va afla în primele două locuri ale clasamentului ATP.
Medvedev va fi lider mondial pentru a doua oară în carieră, după ce a petrecut trei săptămâni în fruntea ierarhiei, între 28 februarie și 20 martie, înainte ca Djokovic să recucerească această poziție.
Clasament ATP dupa 13 iunie 2022
1. Daniil Medvedev 7.810 - 8.050 puncte (în funcție de punctele pe care rusul le va aduna la turneul de la 's-Hertogenbosch)
2. Alexander Zverev 7.075
3. Rafael Nadal 6 805
4. Novak Djokovic 6.770.
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















