13:17:11 05.01.2026
Stiri

„Moartea mea nu l-ar ajuta pe Putin”. Ultimul mesaj al lui Navalny pentru susţinători, cu o zi înainte de a i se face rău

Actualitate 21.08.2020 18:58 Vizualizări2058
„Moartea mea nu l-ar ajuta pe Putin”. Ultimul mesaj al lui Navalny pentru susţinători, cu o zi înainte de a i se face rău

Cu o zi înainte de internarea sa de ieri, Alexei Navalny, liderul opoziţiei ruse, s-a întâlnit cu un grup de tineri susţinători ai săi, în particular, care i-au adresat o întrebare obişnuită pentru el: „De ce nu sunteţi mort?”.

Campaniile sale împotriva Kremlinului şi a corupţiei la nivel oficial i-au adus mulţi duşmani, făcându-l ţinta mai multor atacuri violente de-a lungul anilor, astfel că întrebarea aceasta nu l-a luat prin surprindere. Potrivit unuia dintre martori, Navalny a zâmbit. „Chiar a glumit că trebuie să găsească scuze că nu a fost încă ucis”, a declarat Ilya Chumakov, unul dintre activişti care l-au întâlnit miercuri pe Navalny în oraşul siberian Tomsk. Apoi a devenit mai serios şi a adăugat că moartea sa nu îl va ajuta preşedintele Vladimir Putin fiindcă „asta va duce la transformarea lui (Navalny) într-un erou”, a declarat Chumakov, transmite mediafax.ro.

Navalny s-a simţit rău în timp ce se întorcea cu avionul la Moscova din Siberia, unde s-a întâlnit cu susţinătorii săi, care încearcă să adune grupuri de opoziţie disparate într-un singur front împotriva partidului lui Putin, Rusia Unită, în vederea alegerilor regionale de luna viitoare. Susţinătorii lui Navalny cred că ceaiul său a fost otrăvit într-o cafenea din aeroport cu puţin timp înainte de a se îmbarca în avion. După ce i s-a făcut rău, avionul a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul siberian Omsk, unde se află în comă. Medicii spitalului spun că încă nu este clar ce anume a provocat starea sa, iar testele continuă.

Kremlinul a negat orice implicare în presupuse atacuri asupra lui Navalny. Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a declarat, joi că medicii fac tot ce pot pentru a-l ajuta şi i-a urat refacere grabnică.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
05.01.2026 08:30 370 Horoscopul zilei 05.01.2026
Top stiri
05.01.2026 08:30 350 Horoscopul zilei 05.01.2026
04.01.2026 07:56 727 Horoscopul zilei 04.01.2026
03.01.2026 08:34 976 Horoscopul zilei 03.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 16.87 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte