Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova: Ziua votului a fost, în general, calmă, iar procesul electoral a fost gestional profesionist
1502
Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova (ENEMO) susține, în concluziile preliminare privind scrutinul parlamentar din 24 februarie curent, că ziua votului a fost „în general calmă”, iar procesul electoral a fost gestionat profesionist.
Declarația îi aparține lui Dritan Taulla, șeful Misiunii ENEMO, care a adăugat, astăzi, într-o conferință de presă, că ultimele zile ale campaniei electorale au fost mai intense, în special datorită acuzațiilor lansate între concurenții electorali care au depus plângeri la Comisia Electorală Centrală și în instanțele de judecată.
Observatorii internaționali au notat cazurile de transport în masă al transnistrenilor la secțiile de vot și consideră că acesteâa trebuie investigate de către autorități. Totodată, una dintre problemele acestei campanii a fost concentrarea mass-media care a dăunat pluralismului, dovadă fiind și sancționarea, de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, a mai multor posturi de televiziune.
„Suntem încă în proces electoral, într-o fază extrem de importantă - cea a soluționării disputelor apărute după alegeri. ENEMO va atrage atenția cum vor fi soluționate acestea”, a mai spus Dritan Taulla.
Menționăm că observatorii ENEMO au fost prezenți, pe 24 februarie, în 115 secții electorale, 112 dintre care deschise pe teritoriul R. Moldova.
30.03.2026
17:22
814
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
740
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1135
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
915
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
811
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
28.03.2026
16:58
1442
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1380
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1441
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1591
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1201
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
31.03.2026
20:59
72
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
85
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
217
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
205
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
438
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
416
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
498
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
459
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
530
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
585
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
580
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1217
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
506
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
624
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
641
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
639
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
733
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
731
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
602
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
738
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
700
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
719
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
693
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
751
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
698
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














