Mișcarea de ultimă oră făcută de familia lui Schumacher
3987
sursa: google.ro Corinna Schumacher, soţia pilotului Michael Schumacher, de șapte ori campion mondial de Formula 1, a cumpărat pentru 30 milioane euro o vilă luxoasă la Mallorca, care i-a aparţinut preşedintelui lui Real Madrid, Florentino Perez, informează ziarul Bild.
Corinna, 49 ani, doreşte să-şi petreacă la Mallorca vacanţele, alături de copii şi prieteni, dar îşi va menţine reşedinţa la Gland (Elveţia), locuinţă dotată cu toate facilităţile medicale pentru fostul pilot german, care s-a retras din viaţa publică după accidentul de schi petrecut în decembrie 2013.
Vila din Mallorca are o suprafaţă de 15.000 mp, cu ieşire la mare, dotată cu două piscine şi înconjurată de grădini. Proprietatea a fost cumpărată în 2005 de Perez, care însă după moartea soţiei sale Maria, din 2012, nu a mai frecventat vila şi a pus-o în vânzare din 2017.
Bild aminteşte că informaţiile privind starea de sănătate actuală a lui Michael Schumacher sunt foarte puţine, dar pilotul german a acumulat o avere în cariera sa de succes în Formula 1. Mick, 19 ani, fiul lui Schumacher, a început de asemenea o carieră în automobilism şi concurează în Formula 3, în timp ce fiica Gina Maria, cu doi ani mai mare ca fratele ei, s-a dedicat echitaţiei.
Michael a suferit un sever traumatism cranian după ce s-a accidentat grav în timp ce schia în staţiunea Meribel, pe 29 decembrie 2013. El a stat în comă circa șase luni, iar apoi s-a aflat într-o stare „vegetativă” şi recuperarea lui a continuat cu paşi mici.
Sursa: agerpres.ro
15.11.2018
16:02
3331
INCREDIBIL! // O cerșetoare dintr-o gară e mai bogată decât mai toți care îi dau bani. Are o vilă de cinci etaje!
11.01.2018
17:03
3506
GALERIE FOTO // Cristiano Ronaldo a postat fotografii uimitoare din VILA sa de 4,8 milioane de lire sterline
10.01.2018
20:03
4408
GALERIE FOTO // Cum arată VILA de lux a lui Gianni VERSACE, transformată acum în hotel
21.06.2017
11:40
5598
FOTO // Cum arată vila în care se răsfaţă Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner
22.04.2017
15:30
7029
FOTO // Corinna Schumacher, apariţie la trei ani de la ACCIDENT. Cum arată ACUM soţia lui Michael Schumacher
23.02.2017
14:01
2821
Decizie-ŞOC luată de familia lui Michael Schumacher
25.12.2016
18:00
5240
Familia lui Michael Schumacher a luat DECIZIA FINALĂ. Nimeni nu-ar fi aşteptat să se întâmple asta atât de BRUSC. PRIMELE IMAGINI au fost făcute publice
24.09.2016
17:01
3493
GALERIE FOTO // Vezi în ce VILĂ şi-a băgat Mihaela Rădulescu toate economiile
18.08.2016
15:15
2307
GALERIE FOTO // Vila Playboy a fost vândută cu 100 milioane de dolari
13.06.2015
14:05
6047
Vila din coasta Parlamentului
27.05.2015
16:27
3330
FABULOS // Cât a cheltuit familia Schumacher pentru RECUPERAREA lui Michael în cele 17 luni
17.03.2015
11:47
3482
Blestem pentru Schumacher. Accident cu 160 km/h pentru fiul fostului campion
19.03.2026
22:01
376
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
422
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
424
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
450
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
478
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
454
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
524
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
445
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
492
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
551
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
488
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
537
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
560
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
566
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
568
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
626
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
504
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
548
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
604
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
592
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
559
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
573
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
627
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
563
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
615
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














