Ministrul Transporturilor de la București: Astăzi vom începe construcția autostrăzii Moldovei
1571
Agerpres
Ministrul Transporturilor de la București, Răzvan Cuc, a inspectat, vineri, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Bacău şi a declarat că este optimist că acestea se vor finaliza în termenii contractuali.
Totodată, ministrul Răzvan Cuc a declarat că nu întâmplător se află în Regiunea de Nord-Est iar la ora 15.00, când este anunţat protestul pentru susţinerea construcţiei de autostrăzi, se va afla pe şantier.
„Nu întâmplător mă aflu astăzi în Moldova. Am venit ca să anunţ că astăzi vom începe construcţia la autostrada Moldovei, pentru că acest sector de autostradă face parte din Coridorul IX pan-european. (...) Acesta este doar începutul, o să vedeţi pe toate şantierele o mobilizare exemplară şi toţi constructorii vor lucra aşa cum trebuie de acum înainte şi mă refer la finalizarea lucrărilor în termenele contractuale pe care şi le-au asumat. Autostrada Moldovei este o prioritate pentru acest Guvern şi de astăzi vom începe lucrările la această autostradă. Noi muncim, noi nu avem pauze la Ministerul Transporturilor iar constructorilor le-am mulţumit că pe perioada cât nu a fost bugetul promulgat au lucrat în continuare şi nu s-au oprit. Mesajul este clar: a început construcţia autostrăzii Moldova, ne-am ţinut de promisiune. La ora 15.00 voi fi pe şantier", a spus ministrul Răzvan Cuc, citat de Agerpres.
Ministrul Transporturilor a inspectat mai multe puncte de lucru de pe ruta pe care urmează să fie construită centura ocolitoare a municipiului Bacău. Drumul va avea o lungime de aproape 31 de kilometri dintre care 16 kilometri vor fi cu profil de autostradă. Lucrările au început pe data de 8 martie şi ar urma să se finalizeze în 30 de luni, potrivit contractului, iar valoarea este de 142 de milioane euro plus TVA.
14.01.2026
22:39
276
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
312
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
394
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
433
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
524
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
457
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
453
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
524
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
683
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
533
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
22:39
259
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
290
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
387
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
427
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
517
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
448
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
447
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
519
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
671
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
527
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
573
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
414
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
716
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
497
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
505
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
453
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
462
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1059
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
462
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
598
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
526
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
491
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
550
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
475
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
14.01.2026
10:56
418
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
17.02
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














