Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, promovează la Atena securitatea energetică a Republicii Moldova la reuniunea Economist Government Roundtable
1497
În perioada 8–10 iulie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va participa la cea de-a 30-a ediție a reuniunii Economist Government Roundtable, organizată la Atena – unul dintre cele mai prestigioase foruri internaționale dedicate dialogului pe teme de geopolitică, economie și securitate energetică.
Ediția aniversară din acest an va aduna șefi de stat și de guvern, miniștri, lideri ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale. La eveniment sunt așteptați înalți demnitari europeni și internaționali, inclusiv președintele Republicii Elene, Konstantinos Tasoulas, președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
În panelul consacrat potențialului Europei de Sud-Est și al Mediteranei de Est de a deveni hub-uri energetice regionale, ministrul Dorin Junghietu va prezenta progresele înregistrate de Republica Moldova în direcția consolidării securității energetice. El va vorbi despre dezvoltarea interconexiunilor cu Uniunea Europeană și despre integrarea treptată a țării în piața energetică europeană, evidențiind atât proiectele realizate, cât și obiectivele pentru următorii ani.
Ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Progres într-o perioadă de transformări majore: geopolitică, creștere economică și tehnologie”. Vor fi abordate pe larg efectele schimbărilor geopolitice asupra securității, competitivității și independenței energetice a Europei. Totodată, programul reuniunii va pune accent pe rolul tehnologiilor în dezvoltarea economiilor viitorului, pe modul în care inovația poate stimula creșterea economica și pe răspunsurile pe care statele le pot oferi provocărilor globale actuale.
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















