MILIOANE // Un rus a încercat să scoată din R. Moldova o sumă impunătoare de bani în NOUĂ valute: Bancnotele, ascunse în bagajul de cală
1945
Un cetățean al Federației Ruse a încercat să scoată prin Aeroportul Internațional Chișinău 4,7 milioane hrivne ucrainene și sume în alte opt valute, în total echivalentul a circa 2,7 milioane de lei moldovenești.
Poliția de Frontoeră anunță că acest caz a avut loc la începutul lunii august curent. Rusul s-a ales cu statutul învinuit, iar banii au fost confiscați în calitate de corp delict.
Bărbatul cu vârsta de 50 de ani s-a prezentat la controlul obligatoriu pentru îmbarcare în avionul ce urma să decoleze spre Istanbul. Acesta nu a declarat banii depistați de către polițiștii de frontieră în cadrul controlului special al bagajelor de cală, atunci când au fost observate obiecte asemănătoare cu bancnote.
Numărătoarea oamenilor legii a arătat 4,7 milioane de hrivne, peste 250 000 de forinți maghiari, peste 35 000 de șekeli israelieni, peste 30 000 de lei moldovenești, 9 500 dirham (Emiratele Arabe), aproape 2 945 de ruble beloruse, 300 de coroane norvegiene, peste 800 de dolari singaporezi și 50 de dolari americani, echivalentul total a 2,7 milioane de lei.
Învinuitul nu a dorit să ofere detalii despre proveniența banilor.
Cercetările în acest caz continuă.
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















