Michael Jackson TRĂIEŞTE? Detaliul din CERTIFICATUL DE DECES care aprinde spiritele fanilor din toată lumea
15743
Moartea lui Michael Jackson este o farsă bine pusă la punct şi Regele Muzicii Pop ar fi viu, potrivit unei noi teorii a conspiraţiei care a căpătat notorietate pe reţelele sociale.
Miercuri, Michael Jackson ar fi împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani şi numeroşi fani l-au omagiat în toată lumea, scrie dailystar.co.uk.
Jackson a murit în data de 25 iunie 2009, în urma unei supradoze cu medicamente, prescrise de medicul său personal.

Mulţi fani cred însă că Michael este viu şi teorii circulă nestingherite. Un nou clip video ar putea întări convingerea potrivit căreia starul muzicii pop nu ar fi decedat.
Potrivit paşaportului lui Jackson, acesta a primit şi numele JOE, după tatăl său. Totuşi, în certificatul de DECES este trecut cu JOSEPH, numele complet.

Chiar dacă poate părea un detaliu banal, un fan a întrebat-o pe sora lui Michael, La Toya, prin intermediul Twitter-ului, care era de fapt numele starului. La Toya a răspuns simplu: Michael Joe Jackson (deşi ulterior postarea a fost ştearsă).
Fanii din toată lumea susţin acum că moartea lui Michael a fost înscenată. Clipul video de pe YouTube a adunat aproape 60.000 de vizualizări.
„Michael Joseph Jackson este mort şi Michael Joe Jackson este viu”, a susţinut un fan. „Michael Joe Jackson nu este mort - şi-a înscenat decesul”, a declarat un alt fan. Un al treilea sugerează că „Michael Joseph Jackson ar fi dublura adevăratului Rege”.

Numele lui Michael nu a fost niciodată mai înconjurat de controverse. Steve Erhardt, fostul său stilist, a publicat un anunţ pe Facebook, cu titlul „ştiri foarte bune”.
Matt Fiddes, bodyguardul lui Michael Jackson, a declarat că, dacă Regele Pop ar fi trăit în continuare, ar fi ajuns la închisoare.
Una din cele mai mari personalităţi ale muzicii secolului XX, Michael Jackson a vândut peste 350 de milioane de albume de-a lungul carierei. A început să cânte de mic, într-un grup numit Jackson 5, împreună cu alţi membri ai familiei sale. Adevăratul succes l-a cunoscut ca artist solo în anii '80, odată cu lansarea albumelor ”Thriller” şi ”Bad”. După 1991, cariera sa intră în criză, odată cu apariţia unor acuzaţii de abuz sexual împotriva minorilor, care au fost muşamalizate ulterior contra unor sume astronomice, ce nu au fost niciodată dezvăluite. Până la urmă, în 2005, artistul a trebuit să treacă printr-un proces care l-a absolvit în final de toate acuzaţiile, dar suspiciunile au rămas. În 25 iunie 2009, Michael şi-a pierdut viaţa din cauza unei supradoze de benzodiazepam şi propofol, în timp ce pregătea un nou turneu mondial care urma să-i relanseze cariera.
24.02.2026
10:53
6813
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10010
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34603
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34141
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45526
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29573
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28022
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20431
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19955
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21319
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20674
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
27.03.2026
23:35
237
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
333
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
461
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
389
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
422
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
443
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
481
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
496
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
427
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
432
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
513
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
674
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
465
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
538
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1926
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
599
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
581
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
658
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
668
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
638
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
647
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
601
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
639
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
831
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
814
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














