Mesajul prim-ministrei Natalia Gavrilița pentru oamenii de afaceri: „Trebuie să ieșim mai PUTERNICI din aceste crize și să punem bazele unei dezvoltări accelerate a economiei”
1078
Prim-ministra Natalia Gavrilița e conștientă de provocările prin care trec astăzi oamenii de afaceri din R. Moldova, însă e sigură că aceste crize vor crea premise pentru o dezvoltare accelerată a economiei. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi, în cadrul conferinței internaționale „Investitorii Străini pentru Dezvoltarea Durabilă a Moldovei”, organizată de Asociația Investitorilor Străini din R. Moldova (FIA).
Natalia Gavrilița s-a referit la contribuția investitorilor străini în dezvoltarea R. Moldova, dar și la perioada complicată pe care o traversează R. Moldova noastră. „Cel mai dificil lucru este gradul înalt de incertitudine. Businessul preferă stabilitatea, predictibilitatea și reformele care definesc calea de viitor a societății. Iată de ce, evenimentul de astăzi este și mai important. Pentru că anume în perioade de criză suntem predispuși să ne gândim la obiective solide pe termen mediu și lung și să luăm decizii care ne-ar avantaja în viitor”, a menționat șefa Executivului.
Natalia Gavrilița a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv în scopul susținerii afacerilor mici și mijlocii și creșterii competitivității.
„În ciuda provocărilor momentului, am reușit, împreună cu colegii mei, să actualizăm Strategia Națională de Dezvoltare până în 2030. Aceasta este aliniată la obiectivele de dezvoltare sustenabilă în domeniul sănătății, educației, protecției sociale, infrastructurii și al bunei guvernări. Ne dăm seama că toate aceste obiective sunt legate între ele, iar unele deziderate nu pot fi obținute, dacă nu există locuri de muncă, venituri adecvate și dacă oamenii trebuie să se gândească la supraviețuire, dar nu la obiective de dezvoltare pe termen lung. De aceea, vă îndemn să dezvoltăm infrastructura republicii și să îmbunătățim cadrul de reglementare. Trebuie să ieșim mai puternici din aceste crize și să punem bazele unei dezvoltări accelerate a economiei”, a conchis Natalia Gavrilița.
În prezent, în R. Moldova sunt înregistrate circa 10 000 de companii cu capital străin, cu investitori veniți din 60 de țări. Numai în ultimii trei ani, peste 80% din toate investițiile făcute în țara noastră au fost din Uniunea Europeană.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















