Mesajul Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului: „Fiecare avem șansa să fim ambasadori generici ai României, ai măreției culturii și spiritualității române”
1292
Cultura este cel mai pur și cel mai elocvent act de afirmare a identității națiunii noastre, iar prin actele și faptele noastre, fiecare dintre noi, indiferent de profesia aleasă, avem șansa de a fi ambasadori generici ai României, ai poporului român, ai măreției culturii și spiritualității române.
Declarația îi aparține Ambasadorului României în R. Moldova, Excelența Sa Daniel Ioniță, și a fost făcută cu ocazia Zilei Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie pe ambele maluri ale Prutului în ziua în care s-a născut marele Mihai Eminescu.
Diplomatul ține să sublinieze că, anul acesta, Ziua Culturii Naționale este sărbătorită într-un moment cu profunde reverberații simbolice și politice: „Preluarea de către România, pentru prima dată de la aderarea sa la UE, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene oferă un excelent prilej de promovare a diversității culturii naţionale şi spiritului creator românesc, precum și de reafirmare a ataşamentului nostru profund faţă de valorile și principiile europene fundamentale”.
Vedeți mai jos întregul mesaj al Ambasadorului României, Daniel Ioniță, cu prilejul Zilei Culturii Naționale:
„Cu prilejul Zilei Culturii Naționale transmit cele mai sincere felicitări tuturor celor care, prin creațiile lor, apără, respectă și promovează diversitatea și frumusețea culturală românească. Ziua de 15 Ianuarie reprezintă un moment important de celebrare a creației artistice, dar şi un prilej de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală, precum şi asupra importanţei proiectelor culturale de interes naţional și a diplomației culturale.
Cultura este poate cel mai pur și cel mai elocvent act de afirmare a identității națiunii noastre. Depinde însă de fiecare dintre noi modul în care ne facem cunoscuți întregii lumi, ca parte a unui spațiu cultural și istoric european valoros și complex, ale cărui valori și principii de împărtășim pe deplin. Promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă un pilon fundamental pe care se sprijină diplomaţia română, prin participarea noastră nemijlocită la dialogul intercultural european şi prin racordarea la universalitate. Prin actele și faptele noastre, fiecare dintre noi, indiferent de profesia aleasă, avem șansa de a fi ambasadori generici ai României, ai poporului român, ai măreției culturii și spiritualității române.
Anul acesta, Ziua Culturii Naționale este sărbătorită într-un moment cu profunde reverberații simbolice și politice. Preluarea de către România, pentru prima dată de la aderarea sa la UE, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene oferă un excelent prilej de promovare a diversității culturii naţionale şi spiritului creator românesc, precum și de reafirmare a ataşamentului nostru profund faţă de valorile și principiile europene fundamentale. Împărtășim în cadrul Uniunii Europene un patrimoniu spiritual și moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, ale toleranței, libertății, egalității și solidarității, pe principiile democrației și statului de drept, pe respectul alterității, diversității culturilor și tradițiilor. „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene, iar „Coeziunea, valoare comună europeană” este motto-ul sub care se va derula Președinția noastră. Vocea României va cânta astfel, în continuare, în corul european aceeași melodie scrisă pe baza politicilor și intereselor noastre comune, însă pentru prima jumătate de an va avea un rol aparte, menit să contribuie inclusiv la convergența socială și la prezervarea celor patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne a Uniunii Europene.
Vă invit să fiți alături de Ambasada României în Republica Moldova și celelalte instituții românești din Republica Moldova, cu prilejul evenimentelor dedicate promovării limbii române, patrimoniului cultural românesc și a României”.
15.01.2026
02:12
288
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
445
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
484
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
510
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
524
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
620
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
545
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
530
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
595
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
783
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
15.01.2026
02:12
286
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
443
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
482
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
509
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
523
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
619
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
544
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
529
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
594
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
782
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
599
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
641
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
476
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
786
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
563
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
582
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
517
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
527
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1167
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
527
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
660
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
579
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
540
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
605
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
526
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














