MESAJ din partea Papei de la Roma pentru cetățenii Republicii Moldova
2112
Criza refugiaților și efortul cetățenilor R. Moldova de a-i ajuta pe cei fugiți de războiul din țara vecină a fost subiectul-cheie al întrevederii dintre președinta Maia Sandu și Arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în Republica Moldova cu reședința la București.
Reprezentantul Sfântului Scaun a venit la Chișinău pentru a transmite personal șefei statului aprecierea Papei Francisc pentru solidaritatea și generozitatea de care cetățenii noștri au dat dovadă față de refugiații din Ucraina, anunță Președinția.
Șefa statului a mulțumit pentru cuvinte calde și a menționat că acest efort este, înainte de toate, al cetățenilor Republicii Moldova, care au răspuns imediat la nevoia celor pomeniți în dificultate.
De asemenea, șefa statului a apreciat ajutorul primit în această perioadă de republica noastră prin intermediul organizațiilor caritabile ale Vaticanului.
Totodată, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru felul în care liderul spiritual al Bisericii Catolice promovează ideea de pace și dialog între civilizații și popoare și și-a reiterat convingerea că războiul trebuie să înceteze.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















