Medici: Eminescu a fost diagnosticat şi tratat GREȘIT pentru sifilis. A murit INTOXICAT cu mercur
2647
cooperativatraditionala.ro
Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular grave şi ireversibile, a spus academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, joi, la lansarea unui volum dedicat poetului.
Acest punct de vedere se regăseşte în volumul „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi lansat joi la Academia Română, scrie Mediafax. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.
La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au găsit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. „Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.
El a arătat că, pe fondul unei afecţiuni de tip bipolar care nu a fost corect diagnosticată, Eminescu a primit diagnosticul eronat de sifilis, generând un tratament, standard la vremea respectivă, cu mercur. Din păcate, administrarea de lungă durată şi în mod repetat a generat agravarea stării de sănătate a lui Eminescu şi a contribuit la sfârşitul lui prematur.
La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei a spus că Eminescu a murit şi dintr-o cauză vasculară, el având şi o ateroscleroză precoce.
Potrivit academicianului Eugen Simion, opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav.
În volumul lansat joi, este desfiinţat şi mitul privind moartea poetului în urma unei lovituri.
Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş precedate de un argument de acad. Eugen Simion.
Cartea a fost lansată joi, la împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
17.09.2026
19:13
17.09.2026
19:08
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:29
17.09.2026
18:20
17.09.2026
18:18
17.09.2026
18:07
17.09.2026
17:51
17.09.2026
17:49
17.09.2026
17:43
17.09.2026
17:37
17.09.2026
17:27
17.09.2026
17:26
17.09.2026
17:01
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”


















