MEC caută circa 400 de voluntari, inclusiv din rândul studenților la Pedagogie, care să monitorizeze examenele de absolvire a clasei a IX-a în opt raioane: „Fiecare elev care absolvă clasa a IX-a să obțină rezultatul pe care îl merită”
1555
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat astăzi o campanie de recrutare a circa 400 de voluntari care să monitorizeze, în perioada 3 - 13 iunie curent, examenele de absolvire a clasei a IX-a în opt raioane.
Mai exact, voluntarii vor merge în peste 200 de localități ale raioanelor Briceni, Cahul, Cimișlia, Drochia, Cantemir, Dubăsari, Rezina, Șoldănești în zilele probelor de examen – 3, 6, 10 și 13 iunie curent, pentru a preveni eventuale fraude și copiatul. Cheltuielile legate de transport și alimentație vor fi acoperite de către MEC.
Lucrările absolvenților de gimnaziu din cele opt raioane vor fi verificate ulterior centralizat la Chișinău.
„Motivele care ne-au determinat să facem acest lucru sunt decalajele în aceste raioane între examenul de la clasa a IX-a și examenele de la Bacalaureat. Am constatat că, dacă la examenul de clasa a IX-a avem rezultate foarte bune, avem foarte multe bote de 9 și 10 în aceste opt raioane, atunci la examenele de Bacalaureat situația se inversează și avem rezultate foarte proaste, ceea ce în esență ne-a dus la concluzia că asistăm la o fraudă sistemică”, a explicat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
CITIȚI și FRAUDE // Examenele de absolvire a gimnaziului, monitorizate strict în opt raioane: Circa 400 de voluntari detașați în fiecare zi de examen și lucrări evaluate centralizat de către specialiști desemnați de MEC
Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a adăugat, în aceeași conferință de presă, în cadrul căreia a fost lansată campania „Fii onest, nu copia!”, că doritorii de a fi voluntari vor trebui să completeze un formular pe site-ul fiionest.md, răspunzând la câteva întrebări ușoare, iar ulterior să participe la o sesiune de instruire despre procedurile de monitorizare a examenelor.
Potrivit Liliei Ivanov, măsurile respective au scopul de a asigura integritatea desfășurării examenelor, astfel încât „fiecare elev care absolvă clasa a IX-a să obțină rezultată pe care îl merită”.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















