Materialul care ar putea salva planeta. Oamenii de ştiinţă au descoperit cum pot fi stocate gazele cu efect de seră
1606
În cadrul noului studiu, publicat în revista Nature Synthesis, o echipă condusă de cercetători de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh a creat molecule goale, asemănătoare unor cuşti, ce prezintă capacităţi ridicate de stocare a gazelor cu efect de seră, precum dioxidul de carbon şi hexafluorura de sulf.
Hexafluorura de sulf este un gaz cu efect de seră mai puternic decât cel cauzat de dioxidul de carbon şi poate rezista mii de ani în atmosferă.
„Aceasta este o descoperire interesantă, deoarece avem nevoie de noi materiale poroase pentru a ajuta la rezolvarea celor mai mari provocări ale societăţii. De exemplu, captarea directă din aer a dioxidului de carbon este din ce în ce mai importantă, deoarece chiar şi atunci când vom înceta să mai emitem dioxid de carbon, va exista în continuare o nevoie uriaşă de captare a emisiilor anterioare, care se află deja în mediul înconjurător", a spus Marc Little, unul dintre coordonatorii studiului, a declarat.
„Plantarea de copaci este o modalitate foarte eficientă de a absorbi carbonul, dar este foarte lentă. Aşadar, avem nevoie de o intervenţie umană - cum ar fi moleculele create de om - pentru a capta mai rapid şi eficient gazele cu efect de seră din mediul înconjurător", a adăugat el.
Cercetătorii au folosit simulări pe calculator pentru a prezice cu exactitate modul în care moleculele se vor asambla în noul material poros, o metodă care, potrivit lui Marc Little, ar putea fi îmbunătăţită în viitor prin utilizarea inteligenţei artificiale (AI).
„Combinarea studiilor computaţionale precum al nostru cu noile tehnologii de inteligenţă artificială ar putea crea o ofertă fără precedent de noi materiale pentru a rezolva cele mai presante provocări societale, iar acest studiu reprezintă un pas important în această direcţie. Dacă reuşim să folosim instrumente de inteligenţă artificială pentru a le prezice mai repede şi cu mai multă acurateţe, atunci putem accelera cu adevărat ritmul în care putem descoperi aceste noi tipuri de materiale poroase, fără a mai fi nevoie să le fabricăm în prealabil în laborator", a declarat el.
Marc Little a descris studiul ca fiind un pas important pentru dezvoltarea altor materiale şi a adăugat că moleculele cu structuri complexe ar putea fi folosite, de asemenea, pentru a elimina din aer compuşii toxici cunoscuţi sub numele de compuşi organici volatili şi ar putea juca un rol important în ştiinţa medicală.
Pe lângă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Heriot-Watt, la realizarea acestui studiu au participat cercetători de la Universitatea din Liverpool, Imperial College London, Universitatea din Southampton şi Universitatea de Ştiinţă Şi Tehnologie din China de Est.
17.04.2026
12:47
64
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
90
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
303
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
303
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
310
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
402
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
314
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
391
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
549
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
578
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
12:47
2
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
58
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
301
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
301
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
308
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
399
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
311
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
390
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
549
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
578
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
603
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
549
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
569
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
12301
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
676
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
644
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
622
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
518
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
540
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
16.04.2026
20:12
508
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
624
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
16.04.2026
19:34
575
Google adaugă generare de imagini personalizate, bazată pe Nano Banana, în Gemini Personal Intelligence
538
Sectorul 3 deschide două noi baze sportive gratuite pentru locuitorii din 23 August și Vitan
16.04.2026
18:12
614
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
660
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














