Stiri

Master-class: Cum încondeiem ouăle pentru Paști

Social 16.04.2016 16:28 Vizualizări2393
Master-class: Cum încondeiem ouăle pentru Paști

Pentru ortodocși, Învierea Domnului este trecerea de la moarte la înviere și, potrivit tradițiilor, familiile încep pregătirile de Paști în Săptămâna Mare. În joia Mare, gospodinele coc pască, cozonac, dar și vopsesc ouă.

La început, ouăle de Paști erau vopsite doar în culoarea roșie, ceea ce semnifica sângele Domnului, însă cu timpul au început să se folosească diferite culori și ornamente pentru a înfrumuseța ouăle.

Astăzi, la Chișinău, Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova au organizat un master-class de încondeiere a ouălor de Paști. Copiii, dar și adulții au încercat să picteze la fel de bine cum o făcea oaspetele invitat din Ucraina, Svetlana Boiko.

„De mulți ani este folosită tehnica încondeierii ouălor. Astăzi vă voi arăta și vouă. Mai întâi, ceea ce dorim să rămână alb acoperim cu ceară, deoarece ea este ca o folie protectoare a culorii. Ceara este încălzită cu ajutorul condeiului, după care este aplicată pe ou sub forma unui ornament. Apoi îl vopsim, iar la sfârșit eliminăm ceara cu ajutorul unei lumânări”, explica Svetlana Boiko din Cenăuți, Ucraina.

Master-class-ul a fost organizat pentru a împărtăși arta încondeierii ouălor și de a promova cultura ucraineană în Republica Moldova.

„Am organizat acest master-class pentru a promova cultura noastră, dragostea față de tradițiile și obiceiurile care au fost practicate de către strămoșii noștri. Oul încondeiat are o istorie de mai multe secole a fost răspândit și pe teritoriul Republicii Moldova. Am adus și oaspeți din Ucraina pentru a arăta specificul și a povesti tradițiile ce țin de Paști și oul încondeiat. Fiecare dintre cei care vor lucra astăzi vor putea să-și ia oul încondeiat acasă și acesta va fi un mic mesager de dragoste față de poporul ucrainean”, a menționat Veronica Pintii, reprezentantă a Comunității Femeilor Ucrainene din R. Moldova.

Și copiii prezenți la eveniment au încercat arta încondeierii ouălor cu ceară. Aceștia au pictat ce și-au dorit, iar acolo unde nu le ieșea, erau ajutați de părinți sau chiar de doamna Svetlana.

„Am venit să aflăm cum să vopsim frumos ouăle de Paști, să aflăm ceva nou, să îi arăt copilului această cultură, cultura strămoșilor noștri, deoarece eu sunt din Ucraina și mi-ar plăcea ca și copilul meu să știe despre aceste tradiții. Vine Paștele”, susține Oxana Ghiliverea.

„În fiecare an vopsim ouă acasă, le decorăm cu diverse ornamente. Astăzi am venit să aflăm ceva nou”, menționează și Ana Rusu.

„Prima dată fac astfel de ornamente pe ou, îmi tremură mâinile, dar ne străduim, că e frumos. Dorim ca să facem astfel de cadouri celor apropiați de Paști, din acest motiv și am venit la master-class, dar și să reînnoim această tradiție, deoarece toți s-au ascuns prin case, stau numai pe internet și nu sunt interesați de ceva frumos”, zice o altă participantă la eveniment, Maria Fiodorov.

La sfârșit, fiecare participant la master-class s-a ales cu o diplomă, iar doritorii și-au putut procura un condei pentru a putea decora ouăle de Paști și acasă.

Iana Buga, stagiară

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4630 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 09.09.2026 09.09.2026 13:08 248 Horoscopul zilei 09.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.24 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri