Mărturia unui român care SUSŢINE că s-a întors din morţi după un infarct

Un gorjean a trăit o experienţă care i-a schimbat viaţa. El s-a aflat în moarte clinică în urma unui infarct şi a fost readus la viaţă cu ajutorul electroşocurilor. Virgil Maftei, în vârstă de 64 de ani, susţine că a avut o viziune şi că a fost în lumea de dincolo.

În noaptea de Revelion dintre anii 2015-2016, Virgil Maftei a suferit un infarct puternic. Se afla la casa din comuna Arcani, la o distanţă de aproximativ 20 kilometri de Târgu Jiu. Mai avusese astfel de episoade, dar au trecut cu ajutorul medicaţiei. Situaţia a fost diferită de data aceasta.

„Am ciocnit un pahar de şampanie cu vecinii la miezul nopţii. Fiind ger, m-am simţit slăbit. Am intrat în casă pentru a-i servi pe copii cu cozonac şi tort, că aşa e datina la noi, însă mă simţeam din ce în ce mai slăbit. Aveam probleme cardiace, o anghină pectorală veche, pe care o tratam cu neglijenţă. Mă mulţumeam că luam nitroglicerină, dar m-am înşelat.

Mai avusesem cred cinci infarcturi. Copiii au chemat-o pe nevastă-mea. Am luat o nitroglicerină, dar fără mare efect şi am mai luat una. Degeaba. Simţeam că mă pierd. Am rugat-o să cheme salvarea. Am plecat pe picioarele mele. De când am intrat în ambulanţă nu am mai ştiut nimic“.

La intrare în municipiul Târgu Jiu, la aproximativ 3-4 kilometri de Târgu Jiu, Virgil Maftei a intrat în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare în ambulanţă. El povesteşte că, în prima fază, a fost declarat mort, după care medicul Minodora Cârlogea a reluat procedura de resuscitare:

„Din ce mi-au relatat fiica şi soţia mea, m-am sfârşit chiar în barieră, la intrare în Târgu Jiu. Am fost resuscitat, mi-am revenit puţin, am ajuns la spital şi acolo am murit. Cei de acolo m-au tras pe hol şi îi aşteptau pe cei cu targa să mă ducă la morgă. A venit doamna doctor Cârlugea, care i-ar fi certat pe cei de acolo că de ce nu se mai încearcă resuscitarea. Au început manevrele şi după 50 de minute am dat semne vitale. Am fost dus pe secţie şi am fost băgat pe aparate. A fost anunţat un elicopter ca să mă preia şi să mă ducă la Bucureşti, dar noaptea nu circula, aşa că s-a aşteptat până dimineaţa, dar pe la orele 4-5 mi-am revenit“.

„Dumnezeu v-a salvat, domnule Maftei!“

Virgil Maftei ne povesteşte că timp de câteva zile nu a ştiut nimic şi nu le-a recunoscut pe persoanele apropiate care se aflau în preajma sa. Asta până într-o zi: „Nu realizam, nimic. Nu recunoşteam persoanele de lângă mine. După patru-cinci zile, când am fost băgat pe salon, parcă am recunoscut-o pe nevastă-mea care m-a întrebat dacă am văzut ceva sau am visat ceva. Am ridicat din umeri, în semn că nu am văzu nimic. Într-o zi a venit la patul meu doamna doctor Cârlugea. A stat cu mâinile pe tăblia patului şi stătea de vorbă cu mine. Atunci am sărit ca fript. Am văzut mâinile dumneaei, halatul alb cu manşetă verde. I-am cuprins mâna stângă şi am început s-o pup. I-am spus: „Mâna asta m-a salvat pe mine“, iar atunci mi-a răspuns: „Dumnezeu v-a salvat, domnule Maftei. Eu nu fac minuni, în afară de Dumnezeu“. „Totuşi, mâna asta m-a tras de acolo“, i-am spus. Atunci mi-am adus aminte tot. A fost o scenă emoţionantă. Simţeam nevoie să povestesc prin ce am trecut“.

Visul din cealaltă lume

Bebe, aşa cum-i spun prietenii, ne-a povestit visul pe care l-a avut atunci când a fost plecat din această lume: „În primă fază era o lume frumoasă, cu câmpii şi munţi verzi, oameni frumoşi şi copii. Când am mers, parcă cineva m-a îndemnat să mă uit pe cer şi am văzut un chip de om, ca şi cum ar fi fost făcut din fum. Avea forma unui chip de om, dar totul era alb. Stătea pe un fotoliu cu toiagul în mâna dreaptă, iar lângă el, jos, era o persoană. Am realizat că într-adevăr este Dumnezeu. Omul de lângă El s-a uitat în dreapta lui şi am plecat în direcţia respectivă. Am mers. Am trecut pe lângă femei, bărbaţi şi copii care munceau, zâmbeau şi erau veseli. Nu înţelegeam limba lor. Era o lume foarte frumoasă. Am văzut la un moment dat o perdea, ca un fum cenuşiu. Am observat că, totuşi, este un drum care cobora. Curiozitatea m-a împins să merg pe acela drum, deşi era semiîntuneric. Era o lumină urâtă. Mergând, am văzut pe o parte şi cealaltă a drumului pietruit, cu denivelări, clădiri joase, cu acoperiş drept. Vedeam mâini întinse şi capete care ieşeau, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau. Mi-am dat seama că cereau un ajutor sau milă. În partea dreaptă erau femeile, iar în cea stângă erau bărbaţii. Nu aveau haine. Femeile nu întindeau mâna, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau în întuneric. Am mers mult şi parcă coboram. La un moment dat mă întrebam ce caut eu pe aici şi de ce nu mă întorc. M-am întors. Mergeam cu greu. Am ajuns cu chiu şi vai în apropierea acelei perdele. Am căzut şi m-am târât pentru că trebuia să ajung acolo. Am ajuns. Jumătate eram în lumea frumoasă şi cealaltă jumătatea în lumea cealaltă. Parcă nu aveam forţa să mai trec. Ceva parcă mă trăgea înapoi. Dincolo, în dreapta mea era o femeie. M-am uitat la ea şi mi-am recăpătat puterile. Am reuşit să trec. Am început să merg. Am văzut din nou chipul lui Dumnezeu, care nu a făcut niciun gest. Cel care era jos nu vorbea, dar îmi făcea semn cu privirea sau cu capul. Am luat-o în direcţia pe care mi-a indicat-o, unde se afla şi femeia respectivă. Treceau pe lângă mine copii care zâmbeau. Când am ajuns în dreptul ei s-a tras. Era chiar în dreptul perdelei de nor cenuşiu prin care intrasem. A apărut mâna stângă cu halatul de culoarea albă şi manşeta verde. A pus mâna pe mâna mea dreaptă şi m-a tras. Mi-a spus: „Hai, încoace. Nu ai ce căuta acolo“.

„Îmi spun să merg la nebuni şi să mă caut“

Virgil Maftei spune că încearcă să le povestească celor pe care-i cunoaşte experienţa prin care a trecut, dar cei mai mulţi nu-l cred: „Mulţi oameni nu mă cred, pentru că sunt păgâni. L-au dat pe Dumnezeu la o parte. Unii oameni acceptă ce le povestesc. Le spun oamenilor, prietenilor şi duşmanilor, să creadă în Dumnezeu. Alţii îmi spun să merg la nebuni şi să mă caut.

Viaţa mea s-a schimbat în bine, iar cei din jurul meu văd acest lucru. Sunt un om mai bun şi încerc mereu să-i ajut pe oameni cu o vorbă bună şi chiar material când pot. Sunt un om liniştit“.

Virgil Maftei are o poveste de viaţă frumoasă. S-a angajat la Uzina Mecanică Sadu, unde s-a ocupat de activitatea grupurilor artistice, având înclinaţii muzicale. Ulterior, a plecat şi a înfiinţat mai multe formaţii cu care a cântat în restaurante de pe litoral şi din Bucureşti, dar şi în turnee alături de cântăreţi îndrăgiţi din perioada respectivă.

Medicul cardiolog Minodora Cârlugea: „În noaptea aceea, Cel de sus l-a ajutat“

Medicul cardiolog Minodora Cârlogea confirmă faptul că Virgil Maftei s-a aflat în moarte clinică. Ea ne-a povestit ce s-a întâmplat: „A fost în fibrilaţie ventriculară. Ce înseamnă în termeni uzuali? Moarte. Pacientul poate fi salvat doar prin şocuri electrice, care i-au fost administrate. A intrat în stop când se afla în ambulanţă şi era transportat la spital. A fost resuscitat în ambulanţă şi s-au continuat manevrele la spital. Eram trei medici care ne ocupam de aceste manevre. În noaptea aceea, Cel de sus l-a ajutat“.

Sursa: adevarul.ro