Mâncarea sănătoasă poate fi GUSTOASĂ - trucuri de la nutriţionişti
1273
sursa: csid.ro Pentru o alimentaţie sănătoasă, modul de preparare a alimentelor este esenţial.
Astfel, ar trebui evitate obiceiuri precum prăjirea alimentelor în ulei, prepararea hranei pe grătarul cu cărbuni sau prepararea mâncărurilor cu sos.
În schimb, nutriţioniştii ne învaţă o serie de trucuri prin care gustul preparatelor sănătoase poate fi substanţial ameliorat.
Marinarea cărnii în amestecuri de condimente şi ierburi aromate înainte de a o coace este o modalitate excelentă de a obţine un gust delicios. De asemenea, puteţi folosi din belşug sucul de lămâie, atât pe preparatele din carne, peşte, cât şi pe legumele proaspete sau gătite.
Când vine vorba de tradiţionalul grătar preparat pe cărbuni, este important de ştiut că există un potenţial cancerigen al substanţelor rezultate din arderea cărbunilor şi a grăsimii, precum şi al cantităţii crescute de oxidanţi rezultaţi prin gătirea la temperaturi foarte crescute.
Vezi aici cât de nesănătoasă este carnea la grătar
Astfel, se poate înlocui grătarul pe cărbuni cu noile tehnologii care facilitează gastrotehnia sănătoasă, cum ar fi vasele de gătit cu aburi şi cele din teflon sau ceramică. Grătarele, fripturile şi salatele pot fi aromatizate sănătos prin folosirea usturoiului şi a cepei.
Un alt sfat de la specialiştii în nutriţie este folosirea combinaţiilor preferate de plante aromatice proaspete sau uscate (pătrunjel, oregano, mentă, cimbru etc.) în toate mâncărurile pe care le gătim. În acelaşi timp, pe lângă un gust aromat, ele reprezintă şi o alternativă la adaosul de sare, care ar trebui evitat.
Sarea, cu bune şi cu rele pentru sănătatea noastră
Ciorbele vor fi delicioase dacă se folosesc roşii proaspete sau suc de roşii, borş sau iaurt degresat. În schimb, este recomandată evitarea rântaşului, adaosului de ou şi smântână sau călirea legumelor în ulei.
Omleta sănătoasă este omleta albă (doar din albuşuri) sau mixtă (un ou integral şi două albuşuri), preparată în vas de teflon, uns cu puţin ulei. Pentru a obţine un plus de savoare, se pot adăuga ceapă verde, ierburi aromate şi ardei. De asemenea, şniţelele şi chiftelele pot fi coapte în cuptor în loc să fie prăjite.
Modul în care combinăm alimentele sănătoase în farfurie ţine de preferinţele culinare ale fiecăruia. Alimentaţia sănătoasă înseamnă variaţie şi moderaţie. Legat de aşa-zisele „combinaţii interzise”, precum carnea cu cartofii, fructele cu lactatele, nu există dovezi ştiinţifice care să sugereze nocivitatea unor astfel de asocieri.
Sursa: csid.ro
24.11.2025
11:11
20
Se caută cei mai implicați tineri și organizații din Moldova: concursul pentru Premiul Național pentru Tineret 2025 și-a deschis ușile!
24.11.2025
10:47
46
Atac nocturn cu dronă la Harkiv: bilanț tragic cu patru morți și multiple clădiri distruse în mijlocul negocierilor de pace
24.11.2025
10:22
201
Economia Moldovei prinde avânt: 6 miliarde de lei investiți în dezvoltarea antreprenoriatului prin Programul guvernamental "373"
24.11.2025
08:15
352
Horoscopul zilei 24.11.2025
24.11.2025
07:18
585
SUA și Ucraina propun un plan de pace revizuit pentru conflictul cu Rusia, renunțând la concesii teritoriale impuse anterior
24.11.2025
01:12
535
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
669
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
790
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
781
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
924
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
709
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
24.11.2025
10:22
0
Economia Moldovei prinde avânt: 6 miliarde de lei investiți în dezvoltarea antreprenoriatului prin Programul guvernamental "373"
24.11.2025
08:15
313
Horoscopul zilei 24.11.2025
24.11.2025
07:18
519
SUA și Ucraina propun un plan de pace revizuit pentru conflictul cu Rusia, renunțând la concesii teritoriale impuse anterior
24.11.2025
01:12
513
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
650
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
759
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
768
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
907
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
694
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
641
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
632
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
726
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
669
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
695
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
587
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
787
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
883
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
626
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
819
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
901
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
900
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
947
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
838
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
910
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
946
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
Economia Moldovei prinde avânt: 6 miliarde de lei investiți în dezvoltarea antreprenoriatului prin Programul guvernamental "373"
Horoscopul zilei 24.11.2025
SUA și Ucraina propun un plan de pace revizuit pentru conflictul cu Rusia, renunțând la concesii teritoriale impuse anterior
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














