Managementul migrației drept consecință a agresiunii ruse împotriva Ucrainei și menținerea securității în Europa, teme abordate la Conferința Ministerială a Forumului Salzburg, organizată la București: R. Moldova și-a împărtășit experiența
1332
Experiența Republicii Moldova în gestionarea crizelor provocate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a fost prezentată de către secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Petru Țurcan, în cadrul Conferinței Ministeriale a Forumului Salzburg și grupului de prieteni care includ statele din Balcanii de vest și Republica Moldova, organizată la București.
Oficialul de la MAI a declarat că provocările actuale din domeniul securității impun măsuri extraordinare și necesită o implicare directă și indirectă la nivel înalt, iar iar R. Moldova a acumulat destulă experiență pentru a deveni un partener sustenabil. Totodată, Țurcan a menționat necesitatea instituirii unui mecanism european de intervenție pentru criza migrațională și de securitate, similar cu cel pentru intervenția în caz de dezastre.
Secretarul de stat a mai subliniat că Republica Moldova a fost recunoscută ca furnizor regional de securitate prin înființarea Hub-ului UE de Sprijin pentru Securitate Internă și Managementul Frontierelor, mecanism inovativ în asigurarea ecosistemului de securitatea al UE, prin crearea unei centuri de securitate la granița cu războiul, adăugând capacitățile de acțiune ale Republicii Moldova la cele europene.

Discuțiile în cadrul evenimentului s-au axat pe aspecte de interes comun precum managementul migrației drept consecință a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, gestionarea crizelor de migrație suprapuse și măsuri concrete pentru menținerea securității și stabilității în UE, Republica Moldova și în Balcanii de Vest.
Forumul, a cărui președinție este deținută de România, reprezintă una dintre cele mai importante reuniuni în domeniul afacerilor interne din Europa Centrală și de Sud-Est din acest an, având rolul de a coagula la nivel strategic și politic poziții comune ale statelor-membre în domenii de interes pentru afacerile interne.
20.02.2026
22:23
2
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
258
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
307
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
584
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
429
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
415
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
360
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
369
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
361
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
375
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
20:47
84
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
111
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
481
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
375
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
351
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
323
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
318
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
325
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
335
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
326
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
444
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
355
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
373
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
405
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
796
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
430
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
484
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
605
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
740
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
472
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
611
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
548
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
553
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
644
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
651
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
595
Horoscopul zilei 20.02.2026
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














