Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"
2755
,,Prioritatea primordială" a politicii externe este aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană (UE), le-a transmis președinta Maia Sandu ambasadorilor statului nostru, cu care a discutat vineri prin videoconferință.
„Aderarea la Uniunea Europeană este prioritatea primordială a politicii externe, reconfirmată și de cetățeni prin vot la referendumul constituțional. Progresul în negocierile de aderare este esențial pentru viitorul Republicii Moldova”, a declarat șefa statului.
Printre sarcinile puse de șefa statului dimplomaților moldoveni se numără accelerarea debursării fondurilor europene din Planul de Creștere pentru R. Moldova de 1,8 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană, care va contribui la dezvoltarea economiei prin investiții în infrastructură și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și la crearea locurilor de muncă.
De asemenea, Maia Sandu a cerut ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură modernă, energie verde și tehnologiile informaționale și să negocieze noi acorduri de liber schimb, care să extindă accesul produselor moldovenești pe piețele externe.
„Pe acest drum, este important să livrăm rezultate imediate pentru oameni și mediul de afaceri, precum eliminarea permanentă a cotelor pentru exporturile agricole în Uniunea Europeană, aderarea la Zona unică de plăți în euro (SEPA) și reducerea tarifelor la roaming”, a arătat șefa statului.
Ea a mai solicitat accelerarea negocierilor pentru semnarea acordurilor bilaterale privind recunoașterea permiselor de conducere cu România, Italia, Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite, precum și finalizarea acordurilor de protecție socială cu Franța, Canada, Israel și Elveția.
Totodată, este necesară extinderea rețelei consulare, prin deschiderea unei ambasade la Astana și a două consulate în Statele Unite ale Americii, la Chicago și Sacramento.
În domeniul securității și rezilienței, prioritățile includ consolidarea cooperării cu partenerii europeni și internaționali pentru a crește capacitatea Republicii Moldova de apărare și gestionare a provocărilor de tip hibrid, inclusiv cele din domeniul energetic. Totodată, participarea R. Moldova în misiuni de menținere a păcii și sprijinirea altor state în situații de urgență reflectă angajamentul republicii noastre pentru stabilitate și securitate regională.
Un comunicat de presă al Președinției subliniază că Maia Sandu a apreciat sprijinul extern atras, care a permis implementarea unor proiecte importante din cadrul Programului „Satul European”, extinderea Programului Național de Împădurire, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și compensarea costurilor energetice pentru consumatori în iernile anterioare.
De asemenea, șefa statului a salutat rezultatele politicii externe care au adus beneficii directe cetățenilor moldoveni: deschiderea a 20 de rute aeriene noi, recunoașterea permiselor de conducere cu Spania, Israel, Franța și Grecia, semnarea acordurilor privind securitatea socială cu Italia, Spania și Letonia, precum și creșterea exporturilor agricole în UE prin ridicarea cotelor pentru șapte produse.
Președinta Maia Sandu a accentuat și rolul diplomaților la buna desfășurare a alegerilor și a referendumului constituțional din toamna anului 2024, oferind astfel cetățenilor stabiliți în străinătate posibilitatea de a-și exprima votul și de a-și aduce contribuția la consolidarea democrației și a parcursului european al R. Moldova.
28.12.2025
18:49
343
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
346
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
519
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
730
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
626
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
660
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
635
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
790
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
645
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
923
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
28.12.2025
18:49
170
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
297
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
504
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
711
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
610
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
647
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
625
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
780
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
634
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
909
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
786
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
927
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
832
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
809
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
870
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
851
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
828
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
825
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1200
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2471
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
1011
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
990
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1303
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
945
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1368
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
1126
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
Horoscopul zilei 28.12.2025
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














