01:54:09 23.05.2025
Stiri

Maia Sandu laudă Congresul Autorităților Locale la 15 ani de la înființare: soluții zilnice pentru cetățeni și proiecte de miliarde în derulare

Actualitate 22.05.2025 20:47 Vizualizări323
Maia Sandu laudă Congresul Autorităților Locale la 15 ani de la înființare: soluții zilnice pentru cetățeni și proiecte de miliarde în derulare

Președinta Maia Sandu a fost prezentă astăzi la evenimentul prilejuit de împlinirea a 15 ani de la înființarea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Șefa statului a felicitat reprezentanții administrațiilor locale și a mulțumit celor ce lucrează cu răbdare, dăruire și empatie față de comunitatea lor.

„Am cunoștință de faptul că fiecare dintre dumneavoastră poartă pe umeri responsabilitatea pentru întreaga comunitate. Oamenii vin la primar cu orice problemă – fie ea referitoare la drumuri, apă, școli sau căldura din grădinițe. Vă sunt recunoscătoare pentru că vă mențineți aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și căutați zilnic soluții. Știu ce povară greu de dus este acesta rol. Știu că efortul dumneavoastră nu e de la 8 la 5, ci non-stop”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Președinta a accentuat importanța CALM în dezvoltarea democrației locale, sprijinirea descentralizării și susținerea autorităților publice locale aproape din întreaga țară. De asemenea, șefa statului a pus în evidență faptul că, in ultimii ani, Guvernul a fost un partener onest al administrațiilor locale, direcționând resurse în funcție de nevoile reale ale comunităților.

„Cifrele vorbesc de la sine. Între 2022 și 2024, au fost inițiate și implementate peste 1.600 de proiecte locale doar prin programele Satul European I și II  cu o valoare totală de peste 5 miliarde lei”, a afirmat șefa statului.

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) este o organizație apolitică, fondată în 2010, menită să reprezinte autoritățile publice locale din Republica Moldova. CALM a fost creat pentru a aduce laolaltă toate autoritățile locale într-o structură reprezentativă unică, indiferent de orientarea politică, pentru a promova o administrație locală democratică și eficientă.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte