Maia Sandu îndeamnă membrii Guvernului să STRÂNGĂ RÂNDURILE și trasează noi OBIECTIVE echipei guvernamentale, dar și MINIȘTRILOR Alaiba și Iordanov: „Suntem aici nu doar pentru a stinge incendii, dar și pentru pune R. Moldova pe făgașul cel drept”
2137
Captură privesc.eu
Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, și ministrul Mediului, Rodica Iordanov, au depus astăzi la Președinție jurământul de învestire în funcție, în cadrul unei ceremonii cu participarea șefei statului, Maia Sandu, și a prim-ministrei Natalia Gavrilița. Imediat după ce noi miniștri au depus jurământul, Maia Sandu a trasat noi obiective Guvernului, în speță miniștrilor Alaiba și Iordanov.
„Vreau să le mulțumesc colegilor care au plecat pentru efort și sacrificiu. Știu că toată lumea a muncit onest, știu că a fost greu. Nu e ușor să-ți asumi instituții aproape nefuncționale, după ani de subminare a statului și după decenii de politici proaste de angajare, promovare și motivare a personalului. Dar schimbările trebuie făcute și trebuie făcute la timp. Este o vorbă: omul potrivit la locul potrivit. În acest an, Guvernul a trebuit să facă față unor provocări fără precedent. Guvernul a reușit să mobilizeze resurse, inclusiv cu sprijin extern, pentru a ajuta oamenii cu venituri mici în această perioadă dificilă. Criza provocată de războiul din Ucraina a lovit în bunăstarea fiecărui cetățean. A fost pusă în pericol stabilitatea economică și socială, securitatea și chiar viitorul republicii noastre. Impactul e atât de sever, încât înlăturarea efectelor depășește resursele noastre. În același timp, felul în care a acționat Guvernul în această perioadă nu este o realizare mică”, a declarat Maia Sandu în fața noilor miniștri.
Șefa statului a solicitat strângerea rândurilor, pentru că urmează o perioadă foarte dificilă.
„Provocările vor continua, altele noi deja apar, iar cele fundamentale trebuie încă soluționate. Noi nu suntem aici doar pentru a stinge incendii. Suntem aici pentru a pune R. Moldova pe făgașul cel drept. Trebuie să reușim să obținem progrese esențiale în vederea transformării R. Moldova într-o democrație viabilă, bazat pe stat de drept și instituții funcționale. Trebuie să reușim să punem bazele unei economii sănătoase. Nu putem să ne ocupăm doar de crize și să lăsăm lucrurile strategice pe mai târziu. În această luptă suntem contracronometru. În continuare, avem decizii îndoielnice ale unor instituții publice. Corupția și interesele de grup nu sunt pe departe înfrânte în R. Moldova. Vedem exemple de hărțuire a businessului, inclusiv de către procurori, dar și alte instituții publice. Avem nevoie de soluții mai ferme în investigarea grupărilor criminale, care au capturat statul în trecut, în sechestrarea bunurilor acestora. Aceste grupări nu pot fi lăsate să submineze în continuare stabilitatea și securitatea R. Moldova”, a adăugat Maia Sandu.
În opinia președintei R. Moldova, soluțiile de redresare economică trebuie să meargă dincolo de acordarea ajutoarelor.
„Nu vom scoate republica din sărăcie, dacă nu vom crea condiții favorabile pentru dezvoltare economică. Businessul trebuie respectat și susținut, dar nu hărțuit. Sunt necesare mai multe acțiuni pentru a îmbunătăți mediul de afaceri. Sunt necesare acțiuni mai ambițioase și mai curajoase de de-reglementare. Cred că noul ministru al Economiei înțelege bine aceste lucruri și va demonstra o atitudine mai fermă în abordarea acestor probleme.
Avem nevoie de investiții străine pentru a crea locuri de muncă. Există interes pentru investiții străine în R. Moldova, chiar dacă războiul din Ucraina face situația mai dificilă. Dar lucrurile nu se vor întâmpla de la sine. E nevoie de eforturi serioase. Dezvoltarea economică nu se poate face fără reforma educației. Reforma învățământului profesional-tehnic se întâmplă prea încet. Reforma învățământului superior trebuie să producă rezultate reale, să nu fie doar o simplă fuziune pe hârtie a câtorva instituții”, a punctat Maia Sandu.
În același timp, șefa statului vrea soluții mai ferme din partea Guvernului în privința administrării crizei energetice: „Guvernul trebuie să genereze soluțiile necesare pe termen mediu și lung. Avem nevoie aici de mai multă atenție și de o abordare sustenabilă. Avem un potențial enorm neexplorat în domeniul energiei regenerabile. Și progresele nu pot fi amânate aici”.
Maia Sandu spune că nu va admite nicio justificare privind neîndeplinirea angajamentelor asumate față de Uniunea Europeană: „Nu putem admite nicio justificare, niciun motiv de întârziere a acestui proces. Îndeplinirea tuturor condițiilor trebuie să se întâmple într-un termen și într-un mod care ar asigura o evaluare excelentă în primăvara anului viitor, pentru a deschide calea către negocierile de aderare la UE. Aceasta e o prioritate absolută și exact așa trebuie tratată de Guvern”.
La finalul intervenție sale, Maia Sandu s-a adresat celor doi membri noi ai Guvernului Gavrilița. „Domnule ministru Alaiba, sunt sigură că împărtășiți îngrijorările cu privire la situația din domeniul economic. Știți cât de important e rolul businessului atât pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației, cât și pentru consolidarea democrației. Aștept acțiuni curajoase și prompte. Doamnă ministru Iordanov, vă cunosc ca un luptător înflăcărat pentru rezolvarea problemelor de mediu, pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru asigurarea unui mediu sănătos. Avem nevoie de progres real în Programul național de împădurire și în implementarea strategiei de management al deșeurilor. Sper să vedem acest progres în viitorul apropiat. Vă urez succes”, a conchis sursa citată.
La rândul său, Natalia Gavrilița a subliniat că într-adevăr trăim timpuri complicate și avem nevoie de o reanimare și accelerare a acțiunilor Guvernului în anumite domenii-cheie.
„Am reușit să gestionăm mai multe crize și să punem bazele unor reforme pe termen lung. În același timp, este nevoie de atenție deosebită la câteva sectoare-cheie, pentru ca să trecem peste această iarnă și să ancorăm ireversibil R. Moldova în familia europeană. Domnule Alaiba, situația economică e dificilă și vă felicit pentru curaj, pentru că sunteți gata să gestionați această situație. În primul rând, e vorba de o de-reglementare serioasă, pentru ca să reducem costul afacerilor, să reducem dificultățile în interacțiunea agenților economici cu statul. Dacă veți avea o comunicare deschisă cu mediul de afaceri, atunci veți preveni multe situații și veți gestiona mai bine lucrurile”, a declarat Natalia Gavrilița.
17.12.2025
11:46
157
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
166
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
153
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
255
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
333
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
507
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
689
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
778
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
574
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
568
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
17.12.2025
11:46
48
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
57
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
68
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
242
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
324
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
499
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
684
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
771
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
568
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
563
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
600
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
713
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
718
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
614
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
682
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
588
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
738
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
582
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
623
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
583
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
626
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
595
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
638
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
723
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
709
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














