Stiri

Maia Sandu EXPLICĂ de nu-l crede pe Ion Ceban, care a devenit peste noapte proeuropean. ARGUMENTELE aduse de șefa statului

Actualitate 27.12.2023 11:03 Vizualizări2816
Maia Sandu EXPLICĂ de nu-l crede pe Ion Ceban, care a devenit peste noapte proeuropean. ARGUMENTELE aduse de șefa statului

Președinta Maia Sandu nu crede că primarul general al capitalei, Ion Ceban, este deja proeuropean și a explicat într-un interviu pentru veridica.ro de ce are această opinie.

„Trebuie și să înțelegem că Federația Rusă, mai bine zis Kremlinul, și-a schimbat strategia în R. Moldova după alegerile din 2020, pentru că a înțeles că nu mai poate să mizeze doar pe partidele proruse. Pentru că marea majoritate a cetățenilor din R. Moldova își doresc integrarea europeană a R. Moldova. Acum Kremlinul încearcă să facă jocuri și pe partea votului proeuropean și pe partea votului prorus.

Și ca să vă convingeți că așa stau lucrurile, puteți să observați care au fost comentariile Kremlinului în raport cu primarul actual al Chișinăului. O să vedeți că, o dată la două zile, Kremlinul critică guvernarea de la Chișinău și spune că aceaste aspirații proeuropene sunt ale guvernării, nu ale cetățenilor. În schimb, Kremlinul nu spune nimic în raport cu declarațiile de susținere a integrării europene ale actualului primar. Deci este foarte clar pentru mine care este jocul Kremlinului.

Nu este clar încă pentru toți cetățenii, dar va trebui să fim mai vigilenți, să luptăm cu dezinformarea, cu propaganda și să ajutăm cetățenii să vadă cum stau lucrurile pe bune", a precizat șefa statului.

Președinta Sandu a recunoscut că și-ar fi dorit un alt rezultat la alegerile din Chișinău, dar ingerința Rusiei a fost fără precedent.

„Bineînțeles că la Chișinău ne-am fi dorit un altfel de rezultat, chiar dacă în Consiliul Municipal Partidul Acțiune și Solidaritate deține 40% din numărul total de mandate și trebuie să ținem cont de context, pentru că aceste alegeri au avut loc într-o situație de ingerință fără precedent din partea forțelor externe, și aici mă refer la Federația Rusă, care a cheltuit bani și evident că aceste ingerințe de ordin financiar au fost ilegale, a folosit dezinformarea, a conlucrat cu grupările criminale, cu grupările corupte din R. Moldova pentru a cumpăra voturi, pentru a finanța campanii electorale, lucru care nu este admis de legislația noastră și pentru a discredita democrația și alegerile din R. Moldova.

Federația Rusă nu a reușit să-și îndeplinească scopul, și în mare parte alegerile au fost libere și corecte. Evident, au fost anumite încercări din partea Federației Ruse să influențeze rezultatele și probabil în anumite localități a reușit să influențeze rezultatele alegerilor. Dar, repet, noi am reușit să asigurăm aceste condiții pentru alegeri libere și corecte și nu am permis Federației Ruse să intervină așa cum a planificat să facă", a conchis Maia Sandu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri