Maia Sandu, după întrevederea la Praga cu omologul ceh, Petr Pavel: „Extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregului continent”
1618
„Extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregului continent”, a declarat ieri-seară președinta Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu omologul său ceh, Petr Pevel.
Președinta Sandu, aflată într-o vizită oficială în Cehia, a menționat că în capitala cehă se desfășoară mai multe evenimente care aduc R. Moldova și Cehia mai aproape.
Potrivit șefei statului, în aceste zile, la Praga se desfășoară cea de-a cincea reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe, un for al oamenilor de afaceri din ambele state, iar Teatrul Național „Mihai Eminescu” participă la Palm Off Fest, festivalul teatrelor din Europa Centrală și de Est.
„Evenimentele din această săptămână sunt o dovadă a unei relații bilaterale apropiate și călduroase. Cu președintele Pavel am discutat cum să aprofundăm cooperarea economică. Am exprimat speranța că R. Moldova va rămâne în continuare o prioritate a asistenței cehe”, a declarat președinta, citată de un comunicat de presă al Președinției.
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















